Unde vor apărea noi sensuri giratorii în Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alte amenajări rutiere

Unde vor apărea noi sensuri giratorii în Constanța

Administrație 25 Aprilie 2016 / 17:37 1973 accesări
Unul dintre sensurile giratorii va fi amenajat în intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Nicolae Iorga

Unul dintre sensurile giratorii va fi amenajat în intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Nicolae Iorga

Lucrările de reorganizare a circulației în municipiul Constanța par să nu se mai termine niciodată. Se lucrează concomitent în mai multe zone ale orașului. În timp ce pe unele artere rutiere se amenajează sensuri giratorii, în alte zone se realizează benzi pentru bicicliști și se reorganizează circulația prin introducerea sensurilor unice. Iar dacă nu se sapă și nu se asfaltează, specialiștii în circulație fac studii pentru a găsi cele mai bune metode de fluidizare a traficului. Este și normal să se întâmple așa, din moment ce foarte mulți șoferi se plâng că în unele zone se circulă cu mare greutate.

NOI SENSURI GIRATORII

Nu sunt puțini cei care au reclamat faptul că, în intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Nicolae Iorga (în apropierea Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații), riscul de producere a accidentelor rutiere este destul de mare. La fel se vorbește și despre intersecția dintre străzile Soveja și Ștefăniță Vodă, una dintre zonele cele mai aglomerate din oraș. Tocmai pentru că au existat numeroase plângeri legate de acest lucru, în cele două intersecții vor fi amenajate sensuri giratorii. Cel puțin așa ne-a declarat directorul tehnic al SC Confort Urban SRL, Claudiu Rădulescu. „Avem planurile pentru cele două sensuri, care vor fi amenajate anul acesta”, a precizat Rădulescu. În primă fază, sensurile vor fi provizorii, urmând să se realizeze studii de trafic. Dacă lucrurile vor merge bine, sensurile vor rămâne definitive.

SISTEMATIZARE PE MAI MULTE FRONTURI

ucrări de reorganizare rutieră în Constanța au loc încă din toamna trecută, când au fost introduse noi sensuri unice în cartierul Faleză Nord și s-au creat locuri de parcare în zona complexului comercial de pe strada Unirii. De departe, cele mai importante lucrări de sistematizare a traficului sunt pe bulevardul Tomis, unde se lucrează la lărgirea trotuarelor și la amenajarea unor benzi pentru bicicliști. Nu trebuie neglijat nici sensul giratoriu provizoriu de pe strada Soveja, în apropierea intersecției cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, ori reorganizarea zonei din jurul Pieței Tomis III.



12