Vaccinurile, răspunzătoare de moartea bebelușilor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Focar epidemic determinat de infecții cu E-coli

Vaccinurile, răspunzătoare de moartea bebelușilor?

Sănătate 26 Mai 2016 / 14:08 870 accesări

Vaccinarea copiilor este de ceva timp aspru criticată, astfel că tot mai mulți părinți refuză să își imunizeze copiii. Nimeni nu știe ce să mai creadă. ”Ne vaccinăm sau nu copiii? Dacă îi omorâm cu mâinile noastre? Se spun atâtea, ba că vaccinul are în compoziție substanțe toxice pentru organism, răspunzătoare de declanșarea unor boli grave, ba că vaccinul este cel care ar fi dus la decesul bebelușilor din Argeș cu sindrom hemolitic-uremic (SHU). Noi ce să credem dacă nimeni nu spune nimic? De ce au murit până la urmă acei copii?”, a spus, pentru ”Telegraf”, mama unui copil de două luni din Constanța. Bebelușului său trebuie să i se facă mai multe vaccinuri, iar ea nu știe ce să facă. Pe de altă parte, ea este conștientă că la rândul său a fost vaccinată și nu a pățit nimic. ”Când am fost mică mi-au fost făcute toate vaccinurile. Sunt bine, sănătoasă. Dar am garanția că vaccinurile de acum au aceeași compoziție?”, a adăugat ea pentru ”Telegraf”. Pentru că în ultima perioadă s-au vehiculat tot mai multe informații potrivit cărora, de fapt, bebelușii din Argeș cu SHU au murit din cauza vaccinurilor, Ministerul Sănătății (MS) a reacționat public: ”La începutul acestui an, au fost înregistrate în România, cu precădere în județul Argeș, 24 de cazuri de afecțiuni digestive grave la copii. Dintre aceștia, 19 copii au dezvoltat SHU. La 11 cazuri a fost confirmată prezența aceleiași tulpini de bacterie E-coli enterohemoragică de tip O26 (răspunzătoare de declanșarea SHU). Bacteria E-coli enterohemoragică este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă cauză a Sindromului Hemolitic-Uremic”, a explicat MS. Tot specialiștii MS precizează că ”investigațiile epidemiologice derulate până în prezent arată că România s-a confruntat cu un focar epidemic determinat de infecții cu E-coli enterohemoragic O26”.

CEA MAI PROBABILĂ SURSĂ DE ÎMBOLNĂVIRE

Cea mai probabilă sursă de îmbolnăvire o reprezintă unul sau mai multe produse lactate, subliniază MS. La unele probe prelevate din produsele lactate s-a demonstrat prezența bacteriei E-coli enterohemoragice sau a toxinei care provoacă SHU. Este vorba despre produsele lactate indicate de părinții copiilor. Produsele au fost consumate fie de copii, fie de părinții lor, adaugă MS. Specialiștii spun că, în literatura medicală de specialitate, cazurile de SHU presupuse a fi corelate cu o vaccinare sunt extrem de rare. Ba mai mult, MS susține, potrivit datelor statistice, că, în ultimii 15 ani, numărul acestora nu depășește 10 la nivel mondial. ”Chiar și în aceste cazuri presupuse, manifestările au apărut într-un termen maxim de 14 zile de la vaccinare, nicidecum în termene de mai multe luni de la ultima vaccinare, cum este cazul copiilor din Argeș. În plus, prezența bacteriei E-coli enterohemoragice dovedită la copiii din Argeș presupune ingerarea de produse neconforme și prezența în tubul digestiv”, arată specialiști ai MS. Cu alte cuvinte, oficialii ministerului de resort precizează că nu poate fi făcută o legătură între îmbolnăvirea copiilor din Argeș cu E-coli enterohemoragic și vaccinări. ”Este regretabil că asocierea în spațiul public a unor teme independente dintr-un raport de control riscă să pună în pericol campanii de vaccinare necesare pentru evitarea reapariției unor fenomene epidemice în România”, își închie MS explicația. Reamintim că, recent, managerul Spitalului de Oftalmologie din București, prof. dr. Monica Pop, cea care, de altfel, a și spus că este sigură că îmbolnăvirile copiilor au pornit de la consumul de lapte și/sau apă, a contrazis-o pe Olivia Ster, cea care crede că totul se mușamalizează. “Cine crede în Olivia Steer își poate ucide copilul. Vaccinurile sunt de import și ar fi îmbolnăvit copii din mai multe țări sau măcar din mai multe zone din România. Formaldehida este o substanță care sterilizează, iar în vaccinuri, dacă există, sigur este dozată în așa fel încât să nu dăuneze organismului”, a declarat medicul, în martie, pentru ziarulring.ro.

CE SPUNE AGENȚIA MEDICAMENTULUI

Precizăm, de asemenea, că reprezentanți ai Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) susțin că Nota de informare privind rezultatul verificărilor suplimentare efectuate de Corpul de control al prim-ministrului în legătură cu situația copiilor cu SHU ”conține o multitudine de aspecte care denotă o neînțelegere a mecanismelor ce au stat la baza punerii pe piață a vaccinului hexavalent în formă comercială denumită Hexaxim”, scrie Agerpres. ”Pentru a elimina orice dubiu privind legalitatea punerii pe piață a vaccinului Hexaxim în România, ca țară membră UE, informăm opinia publică despre faptul că România, prin ANMDM, s-a asigurat că autorizarea este efectuată cu respectarea cadrului legal, acest aspect fiind confirmat în mod oficial și de Agenția Europeană a Medicamentului”, potrivit ANMDM. Cu alte cuvinte, reprezentanții Agenției menționează că nu există nicio probă care să stabilească legătura directă și indubitabilă între schema de vaccinare și copiii diagnosticați cu SHU.

Și prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel a declarat, citat de Antena 3, că vaccinarea nu are nicio legătură cu îmbolnăvirile copiilor cu SHU.

Corpul de control al premierului nu a identificat cauza îmbolvărilor la bebeluşii din Argeş, dar a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verificări privind stocurile de vaccinuri existente la nivelul Direcţiilor judeţene de sănătate publică, al spitalelor şi al cabinetelor medicale individuale şi calitatea acestora.

Citește și:

„Cine crede în Olivia Steer își poate ucide copilul“

Taguri articol


12