Veni-va și vremea turistului pensionar român!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Veni-va și vremea turistului pensionar român!

Economie 18 Iulie 2016 / 17:17 1133 accesări

Piața turismului se bazează, peste două-trei decenii, pe viitori pensionari cu dare de mână din România

Piața turismului se bazează, peste două-trei decenii, pe viitori pensionari cu dare de mână din România

Că-ți vine sau nu să crezi, în câteva zeci de ani, pe navele de croazieră care fac turul lumii vei găsi și pensionari din România. Pe ei, la fel ca pe

„frații“ lor din statele emergente, se bazează estimările curente din piață. În prezent, gospodăriile cu venituri anuale de 18.000 euro generează peste 90% din cheltuielile din turism și, până în 2025, e de așteptat ca jumătate dintre toate gospodăriile din lume, adică vreo 945 milioane, să atingă acest prag. Noi mai avem ceva de așteptat, dar, pentru moment, stăm bine - potrivit Visa, am cheltuit 5,3 miliarde lei cu cardul în străinătate, în 2015, și am retras de la ATM trei miliarde lei, sumele medii fiind extrem de apropiate de cele cheltuite de străinii care vin în România.

ÎNCET-ÎNCET

Românii care au călătorit în străinătate anul trecut au realizat plăți cu cardul în valoare de 5,3 miliarde lei și au retras de la bancomate peste trei miliarde lei, potrivit unui studiu Visa. „Turismul internațional și accesul la internet și tehnologie inovatoare au schimbat radical percepția și comportamentul consumatorului. Dacă înainte românii preferau să vină cu valută de acasă când călătoreau în străinătate, acum tot mai mulți aleg să plătească direct cu cardul în magazine și să retragă bani de la bancomate în țările de destinație, atunci când au nevoie de numerar“, explică directorul general pentru România, Croația, Malta și Slovenia al Visa Europe, Cătălin Crețu. Potrivit spuselor sale, comportamentul de plată al românilor este similar cu cel al străinilor care vin în România - valoarea medie a unei plăți cu cardul în străinătate este de 57 euro (254 lei), iar suma medie retrasă la ATM este de 182 euro (810 lei). În comparație, turiștii străini din România plătesc, în medie, cu cardul 53 euro și retrag la ATM circa 155 euro.

PENSIONARII, FRATE!

Conform estimărilor Visa, numărul gospodăriilor care planifică cel puțin o călătorie în străinătate va crește până în 2025 cu aproximativ 35%, la peste 280 milioane, iar cheltuielile anuale aferente se vor majora semnificativ, cu peste 50%, la 1.350 miliarde euro. Principalii factori care vor influența în următorii zece ani turismul la nivel global sunt dezvoltarea clasei de mijloc, extinderea accesului la internet, îmbunătățirea infrastructurii de transport și creșterea numărului persoanelor vârstnice care au mai mult timp pentru a călători. „Vom asista la formarea unei categorii mai extinse de turiști, iar cheltuielile în străinătate vor avea o pondere mai mare în venituri. Vorbim în special de persoane mai în vârstă, originare din state emergente, care se vor diferenția foarte mult de profilul actual al călătorului“, spune și economistul-șef al Visa Inc., Wayne Best. El precizează că, în prezent, gospodăriile cu un venit de cel puțin 18.000 euro pe an generează peste 90% din cheltuielile turistice actuale - „Până în 2025, estimăm că aproape jumătate din totalul gospodăriilor din lume, respectiv 945 milioane, se vor apropia de acest prag financiar“.

Taguri articol
TurismVisaCroazierăPensionarPensieRomâniaVenit


12