Vezi cum va fi vremea de Moș Nicolae!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vezi cum va fi vremea de Moș Nicolae!

Vremea 30 Noiembrie 2015 / 13:55 2499 accesări

Atenționarea meteo de intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă în toată țara până marți, 1 decembrie, la ora 22.00, ne-a avertizat că iarna își pregătește sosirea. Cu toate că meteorologii au anunțat că anotimpul friguros se va instala din această săptămână, pentru locuitorii din Dobrogea, însă, veștile sunt îmbucurătoare. Iarna trebuie să mai aștepte, deoarece în următoarele două săptămâni vom avea parte de temperaturi maxime mai ridicate decât în mod obişnuit. Până pe 8 decembrie, maximele se vor situa, în medie, între 8 şi 10 grade Celsius, apoi, până în jurul datei de 13 decembrie, vom avea aproximativ 6 grade C, potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Şi regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori pozitive cuprinse, în medie, între 1 şi 4 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe, ploi sau burniţă, va fi mai ridicată în special după 8 decembrie. Totodată, meteorologii spun că vom avea o iarnă blândă în sud-estul țării. Până în februarie, inclusiv, valorile termice în Dobrogea vor fi mai ridicate decât în mod normal.

Reamintim că pentru intervalul de luni, de la ora 16.00, până marţi, la ora 22.00, meteorologii au emis o informare în care semnalează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă în toată ţara. Vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h, potrivit ANM. În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1.500 m, temporar va ninge, iar local, vântul va viscoli ninsoarea. În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.



Ştiri recomandate

12