Victorie lejeră pentru Halep

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Turneul de la Wuhan

Victorie lejeră pentru Halep

Sport 29 Septembrie 2015 / 18:38 555 accesări

Tenismena constănțeană Simona Halep, locul 2 WTA şi principala favorită la câștigarea trofeului, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului de la Wuhan (China), dotat cu premii în valoare totală de 2.513.000, după ce a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, poziţia 32 în ierarhia mondială, în turul secund. Sportiva în vârstă de 24 de ani a dominat partida cu autoritate, încheind conturile după doar 64 de minute. „Mă simt foarte bine, este un sentiment extraordinar. Mă bucur că m-am întors aici şi că am câştigat. Am intrat bine pe teren şi sunt încrezătoare. Am vrut să intru pe teren şi să joc cel mai bun tenis al meu. Nu este uşor să joci din postura de principală favorită a turneului”, a spus Halep, care a câștigat pentru a șasea oară în fața Anastasiei Pavlicenkova, din tot atâtea meciuri disputate. În optimi, constănțeanca va juca, miercuri, nu înainte de ora 13.30, în premieră, împotriva sportivei britanice Johanna Konta, locul 66 WTA, venită din calificări. Calificarea în optimi este recompensată la Wuhan cu un premiu de 26.000 de euro şi cu 105 puncte WTA.

HALEP A OBŢINUT A 40-A VICTORIE PE HARD ÎN 2015, CELE MAI MULTE DIN CIRCUIT

Simona Halep a obţinut, marţi, în turul secund de la Wuhan, victoria cu numărul 40 din acest an pe suprafaţă rapidă, ea conducând detaşat într-un clasament al succeselor pe hard, informează site-ul oficial al WTA. Pe locul secund se află sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 12 WTA, cu 31 de victorii, în timp ce liderul WTA, americanca Serena Williams, este abia a treia, cu 30 de meciuri câştigate pe astfel de suprafeţe. Palmaresul Simonei Halep în 2015 pe cele trei suprafeţe este următorul: 40 de victorii şi 7 înfrângeri - pe hard, 6-4 - pe zgură şi 2-2 - pe iarbă.

Pe hard, Halep a câştigat trei turnee în acest an, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, a disputat alte două finale, la Toronto şi Cincinnati, şi a ajuns de alte două ori în semifinale, la Miami şi US Open.

BEGU ȘI NICULESCU - ÎNFRÂNGERI LA SIMPLU, DAR VICTORIE LA DUBLU

Câștigătoare săptămâna trecută la Seul, Irina-Camelia Begu, locul 26 WTA, a fost eliminată în turul secund de către Roberta Vinci (Italia), cap de serie nr. 15 şi locul 18 WTA, cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră şi 41 de minute. Nici Monica Niculescu, locul 47 WTA, nu a fost mai norocoasă, cedând tot în turul secund în fața Carlei Suarez Navarro (Spania), a şaptea favorită a competiţiei şi poziţia a zecea în clasamentul mondial, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4, după două ore şi 36 de minute. Pentru prezenţa în turul secund la Wuhan, Begu și Niculescu vor primi 60 de puncte WTA şi un cec în valoare de 13.335 de dolari.

În schimb, Begu și Niculescu s-au calificat în turul secund al probei de dublu, după ce au trecut, în runda inaugurală, de cuplul chinez Yi-Fan Xu și Saisai Zheng, cu scorul de 5-7, 7-6 (7/3), 10-8, după o oră şi 48 de minute. În faza următoare, Begu și Niculescu vor întâlni favoritele nr. 3, Caroline Garcia (Franţa) și Katarina Srebotnik (Slovenia). Pentru calificarea în turul secund la dublu, Begu şi Niculescu vor primi 8.320 de dolari şi 105 puncte în clasamentul de dublu.

700 DE VICTORII PENTRU VENUS WILLIAMS

Americanca Venus Williams a câştigat al 700-lea meci al carierei, după ce s-a impus, marţi, în faţa germancei Julia Goerges, 6-4, 6-3, în turul secund la Wuhan Open. „Wow, 700, este minunat!”, a declarat Venus Williams după meci. În vârstă de 35 de ani, Venus Williams este doar a doua jucătoare în activitate cu 700 de meciuri câştigate, după sora sa, Serena, care a reuşit această performanţă la Miami Open. Ea este a noua jucătoare din Era Open care obţine 700 de victorii, după Martina Navratilova (1.442 victorii), Chris Evert (1.309), Steffi Graf (902), Virginia Wade (839), Arantxa Sanchez-Vicario (759), Lindsay Davenport (753), Conchita Martínez (739) şi Serena Williams (737).

Citește și

http://www.telegrafonline.ro/halep-o-va-intalni-pe-pavliucenkova-in-turul-secund-la-wuhan

Taguri articol
HalepNiculescuBeguWuhan


12