Vine Apocalipsa? Plouă cu asteroizi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vine Apocalipsa? Plouă cu asteroizi!

Ştiință 11 Octombrie 2017 / 18:20 1540 accesări
Asteroidul 2012 TC4 are un diametru cuprins între 15 și 30 de metri

Asteroidul 2012 TC4 are un diametru cuprins între 15 și 30 de metri

Un asteroid de mărimea unei case, care are un diametru cuprins între 15 și 30 de metri, va trece joi la mică distanță față de Pământ, fără să prezinte însă un pericol pentru planeta noastră. Deplasarea lui prin spațiu va oferi oamenilor de știință ocazia de a participa la un exercițiu de apărare planetară și de a studia un tip de obiect cosmic care este potențial periculos pentru omenire. " Este un obiect cosmic foarte mic, de mărimea unei case mai mari. De această dată, nu este un caz îngrijorător, dar putem să profităm de ocazie pentru a ne antrena. În acest fel, în ziua în care lângă noi va ajunge un obiect cosmic cu adevărat periculos, vom fi repetat de mai multe ori înainte", a declarat Detlef Koschny, codirector al departamentului Near-Earth Objects din cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA). Exercițiul este coordonat de Universitatea Maryland din Statele Unite, cu participarea NASA, ESA și a mai multor observatoare astronomice.

Asteroidul 2012 TC4, care va trece printre Pământ și Lună, se va afla la o distanță mai mică de 44.000 de kilometri față de planeta noastră, dar astronomul Michael Kelley de la departamentul de Studii Planetare din cadrul NASA susține că nu există niciun pericol, nici măcar pentru sateliți. "În esență, nu există nimic deosebit referitor la trecerea acestui asteroid. Acest lucru se întâmplă destul de frecvent. Ceea ce face acest eveniment să fie special este faptul că noi am decis să folosim acest obiect cosmic pentru un exercițiu de apărare planetară contra asteroizilor", a explicat oficialul NASA. Asteroidul se va afla dincolo de zona în care se află sateliții geostaționari, cel mai îndepărtat dintre aceștia găsindu-se la o distanță de 36.000 de kilometri în raport cu Pământul.

Mai multe observatoare astronomice din lume își vor îndrepta telescoapele spre acest asteroid în momentele în care acesta se va apropia treptat de Pământ, urmând să apară pe bolta cerească sub forma unui mic punct strălucitor, fără să fie vizibil cu ochiul liber. Viteza lui relativă în raport cu planeta noastră va fi de 7,3 kilometri pe secundă și va fi cel mai ușor de observat în Australia.

Asteroidul, care efectuează o rotație completă în jurul Soarelui în 609 zile, a fost descoperit în 2012 și, de atunci, nu a mai fost observat timp de cinci ani. El a fost din nou reperat în vara acestui an de către VLT (Very Large Telescope) din cadrul Observatorului European Austral (ESO) din Chile, fapt care a permis astronomilor să îi calculeze traiectoria cu un grad ridicat de precizie. Cercetătorii au putut astfel să determine că la următoarea lui trecere pe lângă Pământ, care va avea loc în 2050, nu se va ciocni cu planeta noastră, dar nu este imposibil ca acest lucru să se întâmple în 2079.



12