Vrei să te angajezi în Armată? Iată unde se fac recrutări!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vrei să te angajezi în Armată? Iată unde se fac recrutări!

Social 07 Iulie 2017 / 16:30 6304 accesări

Dacă ți-ai dorit mereu să lucrezi în Armată sau pur și simplu vrei un loc de muncă stabil, trebuie să fii pe fază. În perioada 10 iulie - 18 august, Centrul Militar Zonal Constanţa recrutează candidaţi pentru ocuparea funcţiilor de rezervist voluntar. Sunt disponibile, în total, 247 de posturi. Dintre acestea, 222 sunt la UM 01737 Constanţa (Batalionul 341 Infanterie „Rechinii Albi” din Topraisar), nouă sunt la UM 02159 Constanţa (din cadrul Forțelor Navale Române), alte nouă sunt libere la UM 02078 Mangalia și șapte posturi sunt disponibile la UM 02109 Mangalia. Candidaţii rezervişti (cu stagiul militar satisfăcut) care vor să se angajeze în Armată trebuie să să deţină grad în rezervă corespunzător corpului gradaţilor şi soldaţilor, să fie confirmaţi în arma, serviciul sau specialitatea militară a funcţiei pe care urmează să o încadreze, să fie absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu, să nu împlinească vârsta de 51 de ani înainte de data semnării primului contract. Candidaţii fără pregătire militară care intenționează să îmbrace uniforma de soldat trebuie să fie absolvit măcar școala generală, să aibă permis de conducere categoriile B şi C (numai în cazul candidaţilor care optează pentru funcţii prevăzute cu armele „auto”, „geniu”, „artilerie şi rachete”, „artilerie şi rachete antiaeriene” sau „tancuri” dacă îndeplinirea atribuţiilor presupune conducerea tehnicii specifice armelor respective) și să nu împlinească vârsta de 51 de ani înainte de data semnării primului contract. Pentru informaţii şi depunerea dosarului de candidat, adresaţi-vă Centrului Militar Zonal Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 106. Telefon: 0241.484.350.

VREI SĂ FII REZERVIST VOLUNTAR ÎN ARMATA ROMÂNĂ? IATĂ CE TREBUIE SĂ FACI!

Prima etapă a procesului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari ai Armatei României începe luni cu selecţionarea candidaţilor care doresc să încadreze funcţii de soldaţi şi gradaţi rezervişti voluntari, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, remis vineri presei. Potrivit sursei citate, procedurile de recrutare se desfăşoară în baza Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia. "Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii se vor prezenta la sediul centrului militar judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie; permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist", se arată în comunicatul citat.

Conform MApN, la prezentarea la centrul militar, candidaţii vor fi informaţi cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială.

De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele sau serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.

Pentru anul în curs sunt disponibile aproximativ 2.200 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari, în 24 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Pentru detalii suplimentare cei interesaţi se pot adresa centrelor militare judeţene sau de sector, ale căror adrese poştale şi date de contact sunt disponibile pe pagina de internet dedicată recrutării - http://recrutare.mapn.ro/index.php?pagina=Contact sau http://www.mapn.ro/contact/index.php.

Recrutarea pentru posturile de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri rezervişti voluntari se va realiza în etapa a doua, după un calendar care va fi anunţat în timp oportun, arată MApN.



12