Zdob și Zdub, în concert caritabil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe 15 octombrie Zdob și Zdub, în concert caritabil
Divertisment 12 Octombrie 2015 / 16:46 968 accesări 0 comentarii

Trupa Zdob și Zdub este așteptată, în această săptămână, la Constanța. Moldovenii vor cânta, în scop caritabil, joi, 15 octombrie, de la ora 21.00, în clubul Doors. Momentul este inclus în cadrul campaniei„Music for Autism”, care sărbătorește trei ani de concerte live în slujba educației și terapiei copiilor cu dizabilități din Constanța.

Fanii sunt așteptați să vină în număr cât mai mare pentru a cânta alături de „zdubi” piese arhicunoscute, precum: „DJ Vasile”, „Ţiganii şi OZN”, „Nunta extremală”, „Zdubii băteți tare” sau „Bunica bate toba”. Biletele se pot achiziționa de la sediul clubului, la prețul de 40 de lei.

21 DE ANI DE TRADIȚIE ETNO-ROCK Zdob și Zdub este o trupă de rock alternativ din Republica Moldova, care a fost înființată în anul 1994, de un grup de amici din orașul Strășeni. Etno-rockerii de la Zdob şi Zdub oferă show-uri spectaculoase încă de la jumătatea anilor '90, folosind un mix inedit de hardcore, hip-hop, jungle şi punk. De-a lungul timpului, formația a concertat în peste 20 de ţări, pe unele dintre cele mai cunoscute scene ale Europei. Se poate mândri și cu faptul că a susținut recitaluri în deschiderea unor formaţii de renume, precum: Red Hot Chili Peppers, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Rage Against the Machine, Soulfly, The Garbage, Fun Lovin' Criminals, Linkin Park şi altele. La Eurovision 2005, formaţia a ocupat locul al şaselea, reprezentând Republica Moldova la acest concurs internațional, şi a fost nominalizată la premiile MTV Europe. În 2011, Zdob şi Zdub a reprezentat din nou Moldova la Eurovision, cu piesa „So Lucky”. Pentru a adăuga autenticitate sound-ului, băieții de la Zdob şi Zdub au înregistrat piese şi au cântat live cu interpreţi de folclor din România, Republica Moldova şi Rusia.

„MUSIC FOR AUTISM” Proiectul „Music for Autism” a demarat în 2012, din dorința de a sprijini copiii cu autism și alte dizabilități. Fondurile strânse pe parcursul celor trei ani au fost folosite pentru realizarea unui mini-laborator de cofetărie-patiserie pentru integrarea socio-profesională a tinerilor cu dizabilități din cadrul Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Albatros” Constanța, la realizarea unei săli de stimulare senzorială în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța și la susținerea unor terapii prin hipoterapie la Asociația de Terapii Suportive Hipoterapia.

Citește și:

Concert caritabil cu Mărgineanu și Loredana

Timpuri Noi, în concert caritabil

Concert caritabil cu Nicu Alifantis

Cargo cântă pentru copiii autiști

Zdob şi Zdub a dat tare volumul la aniversare

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.0979 secunde