Ziua internațională a tatălui, sărbătorită în peste 52 de țări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziua internațională a tatălui, sărbătorită în peste 52 de țări

Social 18 Iunie 2017 / 10:50 3679 accesări

Ziua internațională a tatălui se sărbătorește în cea de-a treia duminică a lunii iunie, în peste 52 de țări din lume, printre care se numără Marea Britanie, SUA, Franța, Cipru, Africa de Sud, Olanda, Grecia, Japonia, Canada, Arabia Saudită, Turcia, Venezuela, Argentina, Irlanda, Singapore. Anul acesta, ziua tatălui este marcată la 18 iunie pentru a recunoaște contribuția tatălui în viața copilului, în cadrul familiei și în societate, potrivit www.calendar-12.com și www.calendar-365.com. A fost sărbătorită pentru prima dată în 1910, în Spokane, Washington (SUA), la inițiativa lui Sonora Smart Dodd (1882-1978), fiica veteranului american de război William Jackson Smart. Acesta și-a crescut singur copii, după ce soția sa a murit la nașterea celui de-al șaselea copil și în ciuda greutăților a refuzat să se recăsătorească. În semn de recunoștință, una dintre fiicele sale, Sonora, a propus comunității instituirea unei zile dedicate taților. În 1972, această zi a fost recunoscută la nivel oficial, în calendarul sărbătorilor naționale, după ce legea a fost semnată de președintele american Richard Nixon.

Ziua tatălui are o semnificație aparte, ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie, în particular, și la construirea societății, în general. Evenimentele organizate cu prilejul acestei zile constituie un mijloc de întărire a legăturilor dintre tați și copii și de a atrage atenția taților asupra obligațiilor și responsabilităților pe care le au. În mod tradițional, tatăl era susținătorul familiei, în timp ce mama era gospodina și cea care se îngrijea de copii. În zilele noastre, atât mama cât și tatăl împărtășesc responsabilități legate de creșterea copiilor și îngrijirea casei. Studiile științifice confirmă faptul că implicarea ambilor părinți în creșterea copilului ajută dezvoltarea acestuia.

Pe plan mondial, Ziua tatălui diferă de la țară la țară. În România, această zi se sărbătorește, începând cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai. Indiferent în ce parte a lumii este sărbătorită, Ziua tatălui, ca și Ziua mamei, rămâne o oportunitate de exprimare a aprecierii dragostei și efortului părinților în creșterea și educarea copiilor.



12