14 ţări şi-au confirmat participarea la "Centura de Aur"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Regal pugilistic în Sala Sporturilor din Constanţa

14 ţări şi-au confirmat participarea la "Centura de Aur"

Sport 01 Iunie 2006 / 00:00 1144 accesări

După cum cotidianul nostru v-a mai informat, săptămîna viitoare, începînd de miercuri şi pînă sîmbătă, la Constanţa va avea loc ediţia a 35-a a turneului internaţional "Centura de Aur". Conform ultimelor informaţii primite de la Federaţia Română de Box, şi-au confirmat prezenţa peste 125 de sportivi din 14 ţări: România, Suedia, Macedonia, Ungaria, Egipt, Nigeria, Moldova, Brazilia, Tunisia, Franţa, Israel, Iordania, Cipru şi Algeria, ultimele două fiind noutăţi faţă de afişul provizoriu al competiţiei tipărit de organizatori. Se mai aşteaptă confirmări de la ţări cu tradiţie în sportul cu mănuşi, cum ar fi Turcia, Ucraina, Bulgaria, Mongolia, Georgia sau Croaţia. Turneul este organizat de FR Box în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa.

Cei mai buni pugilişti din ţară, convocaţi în lotul olimpic antrenat de Valentin Vrînceanu, vor sosi pe Litoral marţi 6 iunie. Pînă atunci, ei se pregătesc în Bucureşti, într-un cantonament comun alături de lotul similar al Franţei, aflat în România. Din lotul nostru fac parte mulţi tineri, vîrsta componenţilor săi fiind cuprinsă între 19 şi 22 de ani! Cei 12 pugilişti români sînt: Iulius Poczo (categoria 48kg), Veronel Tărău (54kg), Iulian Stan (54kg), Traian Lupu (60kg), Ionuţ Gheorghe (64kg), Adrian Alexandru (64kg), Radu Zarif (69kg), Petrişor Gănănău (75kg), Ronald Gavril (75kg), Constantin Bejenaru (81kg), Răzvan Cojanu (91kg) şi Bogdan Dinu (+91kg). Evident, vedeta echipei noastre este constănţeanul Ionuţ Gheorghe, medaliatul olimpic cu bronz de la Atena vizînd anul acesta a patra victorie consecutivă la "Centura de Aur"!



12