15 partide şi 11 independenţi înregistraţi la europarlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Urmează validarea

15 partide şi 11 independenţi înregistraţi la europarlamentare

Politică 28 Martie 2014 / 00:00 741 accesări

15 formaţiuni politice au depus liste de candidaţi pentru europarlamentare la Biroul Electoral Central (BEC). Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat că formaţiunilor politice cu liste electorale li se adaugă unsprezece candidaţi independenţi care şi-au depus candidatura pentru aceste alegeri. Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC, PDL, PNL, UDMR, PMP, PNR, PNŢCD, PP-DD, PDS, PER, ANA, FC, PV şi AS au depus câte o listă de candidaţi, în vreme ce PRM două - de către Corneliu Vadim Tudor, respectiv Gheorghe Funar. Independenţii care şi-au depus candidatura la europarlamentare sunt: Georgiana Corina Ungureanu, Filip Constantin Tiţian, Adrian Toader, Dănuţ Liga, Vasile Iustuc, Nicolae Toteanu, Paul Purea, Pericle Capsali, Peter Costea, Mircea Diaconu şi Valentin Eugen Dăeanu. Muhuleţ a menţionat că a fost depusă şi o cerere care vizează înlocuirea listei de candidaţi depuse de PNŢCD. Purtătorul de cuvânt al BEC a precizat că BEC va decide până în 5 aprilie dacă admite sau respinge candidaturile, contestaţiile faţă de această hotărâre putând fi depuse până în 10 aprilie.



12