15.000 de navigatori români, pe mările și oceanele lumii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În pericol peste mări și țări. Ziua Marinei departe de casă

15.000 de navigatori români, pe mările și oceanele lumii

Social 15 August 2016 / 17:16 1110 accesări

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu

Luni, 15 august, s-au împlinit 114 ani de când Ziua Marinei Române a fost sărbătorită întâia oară. Din 1902 și până acum, această zi se celebrează cu fast prin ceremonii militare şi religioase, cât şi prin momente specifice vieţii şi tradiţiilor marinarilor - parade navale, exerciţii demonstrative, competiţii şi jocuri marinăreşti. ”Suntem bucuroși să le urăm tuturor navigatorilor noștri - aproximativ 33.000 - un călduros ”La mulți ani!” și un vânt bun din pupa. La mulți ani și familiilor lor și tuturor celor care poartă numele Maria și derivatele din acest nume”, a transmis liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, în cadrul unei întâlniri organizate pe 15 august la Constanța. Chiar de ziua lor, peste 15.000 de marinari români se află departe de casă, pe apele mărilor și oceanelor lumii, sărbătorind Ziua Marinei prin muncă. Sunt și navigatori reținuți pe propriile nave, în porturi străine, potrivit lui Mihălcioiu. Vorbim despre un echipaj aflat peste hotare, din care fac parte și navigatori români, care au probleme de repatriere. ”Sunt anumite probleme de repatriere. Sperăm să se fi rezolvat deja problema. Am avut și un navigator în Siria, și unul în Bahrain rămași acolo pe navă, abandonați. Cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe am reușit să îi aducem sănătoși acasă”, a precizat Mihălcioiu.

CONVENȚIA CARE ÎI APĂRĂ PE NAVIGATORI, NEIMPLEMENTATĂ

El a readus în discuție și problema implementării Convenției MLC 2006. În urmă cu un an, pe 24 iunie 2015, Parlamentul României ratificase Convenția care reglementează munca navigatorilor la nivel internațional. ”Am avut un an destul de greu, problemele nostre nu sunt încă rezolvate. MLC 2006 nu este implementată în legislația națională, deși România a ratificat Convenția”, s-a plâns liderul SLN. Implementarea Convenției MLC 2006 are drept scop îndepărtarea de pe mările şi oceanele lumii a navelor sub standardele internaţionale şi scoaterea de pe piaţă a companiilor incapabile să respecte regulile shipping-ului modern. Totodată, ea prevede un sistem de asigurare financiară, socială și de sănătate, de acoperire socială de pensie, sănătate și ajutor financiar în caz de abandon, dar și de hrană la bord și combustibil până când marinarii de pe navele sechestrate sunt repatriați.

Citește și:

Navigatori români în pericol



12