16 apartamente distruse de flăcări în incendiul de la blocul din Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

16 apartamente distruse de flăcări în incendiul de la blocul din Năvodari

Eveniment 05 Mai 2022 / 21:12 765 accesări
Foto: captura Youtube

Foto: captura Youtube

Opt apartamente au fost distruse în totalitate de flăcări şi alte opt în proporţie de 30 - 40% fiecare, fără a se înregistra victime, în urma incendiului care a izbucnit, joi, la mansarda unui bloc din oraşul Năvodari, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Cele opt apartamente distruse de foc se aflau la mansarda imobilului.

Alte 16 apartamente de la etajul IV al blocului au fost afectate de apa provenită în timpul acţiunilor de stingere a incendiului.

Peste 70 de pompieri militari din cadrul ISU "Dobrogea" au luptat aproximativ şapte ore cu flăcările care au cuprins mansarda blocului de locuinţe, în sprijinul acestora venind şi două echipaje din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

"Alerta a fost dată în ziua de 05.05.2022, ora 11.27, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112. La locul solicitării au intervenit opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, din care două venite în sprijin de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Ialomiţa şi Călăraşi, trei autospeciale pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, un SMURD tip B, o autospecială pentru transport victime multiple, o descarcerare, o autocisternă şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU "Dobrogea".


Conform sursei citate, s-a acţionat pentru localizarea, limitarea şi stingerea incendiului atât din interior, cât şi din exterior, una din cele patru laturi ale blocului cu patru scări fiind inaccesibilă. Flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului, dar şi a materialelor uşor inflamabile utilizate în construcţia mansardei - lemn, OSB, vată minerală.

Din cauza flăcărilor puternice, bucăţi din părţile laterale ale acoperişului din tablă s-au desprins.

"Nu s-au înregistrat victime; 14 persoane s-au autoevacuat, iar o alta în vârstă de 82 ani a fost evacuată de forţele de intervenţie. În trei dintre apartamente, pompierii militari au găsit doi câini şi o pisică; animalele au fost evacuate şi predate proprietarilor", reiese din comunicat.


Mansarda blocului a ars generalizat, pe o suprafaţă de peste 2.000 metri pătraţi.

Incendiul a fost lichidat la ora 17.52, iar două autospeciale au rămas în zona respectivă pentru asigurarea măsurilor PSI.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1417 secunde