17 soldaţi yemeniţi executați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

17 soldaţi yemeniţi executați

Externe 10 Aprilie 2016 / 15:10 586 accesări

Militanţii al-Qaida din sudul Yemenului au capturat şi executat, sâmbătă, 17 soldaţi loiali preşedintelui Abd-Rabbu Mansour Hadi, în timp ce aceştia traversau un teritoriu aflat sub controlul organizaţiei teroriste, au anunţat oficiali locali şi locuitori. Soldaţii au fost capturaţi în timp ce călătoreau din portul Aden spre provincia al-Mahra din estul Yemenului, prin Ahwar, un oraş al provinciei Abyan, aflată sub controlul rețelei teroriste al-Qaida. Soldaţii au fost transportaţi într-o zonă îndepărtată şi ucişi de un pluton de execuţie, potrivit unor locuitori şi oficiali locali. Aceştia din urmă au spus că alţi 17 soldaţi răpiţi au fost răniţi în incident, iar unii au reuşit să scape şi să ceară ajutor liderilor tribali locali. Soldaţii îşi vizitaseră familiile în Aden şi se întorceau la baza militară din al-Mahra, pentru a-şi primi salariile. Ei nu purtau uniformă militară şi nu se deplasau cu vehicule militare. Ansar al Sharia, o grupare afiliată al-Qaida în Yemen, a respins ulterior orice implicare în atac şi a indicat spre un luptător local înarmat, pe nume Ali Aqeel. Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), filiala yemenită a reţelei teroriste al-Qaida, s-a folosit de războiul din Yemen pentru a-şi extinde teritoriul controlat, ocupând anul trecut Mukalla, capitala provinciei Hadramout, şi recrutând mai mulţi adepţi.

Citește și:

2015, anul cu cel mai mare număr de execuții din ultimii 25 de ani

Colțul Troll-ului - Românii, prea teroriști pentru SI

Atentate sângeroase în Irak

Mesajul emoţionant al unui jurnalist japonez răpit de terorişti

Număr-record de execuții în Iran

SUA folosesc arme informatice împotriva SI în Siria şi în Irak

Taguri articol


12