2014, anul cererilor de apărare a independenţei magistraţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

2014, anul cererilor de apărare a independenţei magistraţilor

Eveniment 03 Ianuarie 2015 / 00:00 915 accesări

Raportul Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) arată că anul trecut numărul cererilor cu privire la apărarea independenţei judecătorilor, a procurorilor şi a sistemului judiciar a fost mai mare decât în 2013. Astfel, Inspecţia Judiciară a trebuit să soluţioneze 25 de cereri de apărare a imparţialităţii şi independenţei magistraţilor, 13 dintre acestea referindu-se la judecători iar 12 la procurori. În 2013, inspectorii judiciari au înregistrat 17 cereri cu acest obiect. Reprezentanţii CSM au explicat că această creştere a numărului cererilor de apărare a independenţei sistemului judiciar a fost urmarea celor două scrutine din 2014 - alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. Tot anul trecut, în primele 11 luni, au fost înregistrate 5.779 de rapoarte referitoare la activitatea sau conduita judecătorilor şi a procurorilor. Între 1 ianuarie şi 1 decembrie 2014, la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători au fost înregistrate şi patru sesizări privind posibila încălcare a Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Cea mai cunoscută cauză privind posibila încălcare a denotologiei profesionale verificată de IJ este cea a fostului procuror şef al DIICOT, Alina Bica, arestată în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.

Taguri articol


12