27 de percheziții într-un dosar de fraudă informatică, inclusiv la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
27 de percheziții într-un dosar de fraudă informatică, inclusiv la Constanța
Eveniment 08 Mai 2019 / 14:38 2120 accesări 0 comentarii

sursa foto: DIICOT - Poliția Română

sursa foto: DIICOT - Poliția Română

sursa foto: DIICOT - Poliția Română

sursa foto: DIICOT - Poliția Română

sursa foto: DIICOT - Poliția Română

sursa foto: DIICOT - Poliția Română

Miercuri, 8 mai, a.c., procurorii DIICOT - Serviciul teritorial Pitești, împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Pitești, București și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și Buzău, efectuează 27 de percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Constanța, Gorj, Buzău, Ilfov și a municipiului București, în patru cauze în care se efectuează cercetări faţă de 24 de suspecți, constituiți în cadrul a patru grupuri infracționale organizate, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

În cauză s-a reţinut faptul că suspecții au confecționat dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare pe care intenționau să le monteze la ATM-uri amplasate în afara României, în spațiul UE, pentru a copia datele stocate pe banda magnetică a cardurilor bancare în scopul contrafacerii unor astfel de carduri.

Membrii grupurilor au montat dispozitive de copiere a datelor stocate pe banda magnetică a cardurilor de alimentare cu combustibil la terminale de plată amplasate în străinătate, creând clone ale unor carduri autentice pe care le-au folosit la benzinării din România, unde au alimentat în mod fraudulos, în interesul altor persoane, combustibil diesel în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Cu ocazia percheziţilor domiciliare au fost ridicate cititoare de carduri provenite din ATM-uri, dispozitive de copiere și stocare a datelor cardurilor bancare, dispozitive prevăzute cu microcamere video pentru înregistrarea codurilor PIN, componente si instrumente necesare confectionarii unor astfel de dispozitive, precum și canabis.

La una dintre perchezițiile domiciliare efectuate în judeţul Argeș a fost necesară tragerea unui foc de avertisment întrucât persoanele percheziționate, după ce au lovit un jandarm,au încercat să continue agresiunea. Cercetările urmează să fie extinse cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Pe numele suspecților au fost emise 20 de mandate de aducere.

Pentru soluționarea cauzei, autoritățile judiciare române au beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Suedia, Finlanda, Danemarca și Luxemburg, la sediul Eurojust fiind organizate reuniuni de coordonare. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Argeș, Constanța, Gorj și Buzău și al lucrătorilor din cadrul DGPM București - S.A.S.

Taguri articol
Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.7207 secunde