3 luni de la tragedia #Colectiv: mobilizare pe Facebook pentru comemorare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

3 luni de la tragedia #Colectiv: mobilizare pe Facebook pentru comemorare

30 Ianuarie 2016 / 13:54 1489 accesări

Bucureștenii sunt chemați, sâmbătă, de la ora 14.00, în fața clubului Colectiv din București, cu flori și lumânări, pentru a marca împlinirea a trei luni de la tragedia în urma căreia au decedat 63 de persoane, inițiativa fiind promovată pe rețeaua de socializare Facebook.
"Dragi prieteni Colectiv, pe 30 ianuarie, se împlinesc 3 luni de la tragedia #Colectiv. Pentru că noi nu uităm #Colectiv, nu vă lăsăm nici pe voi să uitați #Colectiv. Așa că vă așteptăm sâmbătă la Colectiv. La 14 fix. Aduceți flori și multe lumânări. Pentru cei 63 de #OameniFrumoși", se spune în acțiunea promovată pe Facebook.
În urma tragediei din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv din București și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi.

Grupul #ÎmpreunăRezistăm, constituit din voluntari care doresc să ajute victimele din incendiul de la clubul Colectiv, a anunțat pe pagina de Facebok că va comemora în fiecare lună, pe data de 30, persoanele care și-au pierdut viața în tragedia de pe 30 octombrie.

UPDATE:

Câteva zeci de persoane au aprins lumânări și au depus flori în fața fostului clubColectiv, sâmbătă. Rude ale victimelor și prieteni ai acestora, tineri care au supraviețuit incendiului și alte persoane care nu pot uita tragedia din 30 noiembrie 2015, din Colectiv, s-au adunat, sâmbătă, începând cu ora 14.00, în fața acestui club din București.
În memoria victimelor incendiului a fost oficiată o slujbă de către un sobor de preoți, mulți dintre cei prezenți la manifestare izbucnind în lacrimi. Printre persoanele care au mers sâmbătă, la Colectiv, s-a numărat și mama unei victime, care a spus copleșită de durere că "i-a fost furată viața".

Citește și:

Premieră: imagini de la tragedia din Colectiv, de pe camerele de supraveghere!

Raportul INSEMEX privind incendiul din Colectiv - finalizat

CATASTROFĂ! 30 de morți și aproximativ 200 de răniți într-un incendiu în București

Taguri articol


12