30% din gazele naturale și din țițeiul consumate în România provin din Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

30% din gazele naturale și din țițeiul consumate în România provin din Rusia

Economie 07 Mai 2022 / 15:34 623 accesări

Cinci luni au la dispoziție autoritățile pentru a găsi soluții de înlocuire a gazului rusesc dacă vor ca populația să nu sufere de frig sau companiile să nu-și întrerupă activitatea.

Aproape 30% din gazele naturale și din țițeiul consumate în România provin din Rusia. Întreruperea furnizării acestora trebuie compensată cu gaze și țiței din alte surse, care e probabil să coste mai mult.

Discuțiile se poartă în paralel cu mai mulți furnizori, dar și cu statele de care depinde finalizarea conductelor prin care gazele să fie transportate.

5% din consum ar putea fi acoperit din gazele extrase din Marea Neagră, de la mică adâncime.

Pentru restul de gaze necesare negocierile se poartă cu furnizori de gaz lichefiat din SUA, adus cu nave până în porturile din Grecia și Turcia, unde sunt instalații pentru preluare.

Din Grecia, gazele vor veni, însă doar dacă Bulgaria termină la timp, la vară, conducta prin care să fie livrate.

O a treia sursă e reprezentată de gazele azere, pentru care statele din regiune, mai vulnerabile decât România, negociază în comun.

Indiferent de scenariu, va exista un cost suplimentar.

Deocamdată, pentru populație, problema prețurilor este suspendată până primăvara viitoare, cât timp e în vigoare recenta ordonanță privind plafonările și compensările. Abia peste câțiva ani, în 2024 sau chiar 2027, România, care deține resurse dar nu le-a exploatat integral, ar putea să folosească doar gaze din producția internă. Depinde de forma finală a legii offshore și de companiile implicate în exploatare.

La țiței, situația pare mai simplă. Folosim 30% din ce consumăm din Rusia, dar surse de înlocuire sunt mai multe.

Spre deosebire de gaze, autoritățile nu au pârghii pentru a crește producția pentru că nu mai dețin un producător.

Acum producem doar 30% din ce consumăm, iar 40% e reprezentat de țițeiul din Kazahstan.

Sursa: Știrile TVR



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1259 secunde