37 de ani pentru Școala „38“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

37 de ani pentru Școala „38“

Educație 29 Octombrie 2017 / 15:36 1379 accesări

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ Constanța au sărbătorit Ziua școlii într-un mod inedit și atractiv. Îmbrăcați în culorile tricolorului, elevii, profesorii și părinții au cântat și au dansat, bucurându-se de aniversarea a 37 de ani de la înființarea școlii. „A fost alături de noi și inspectorul școlar Daniela Bălănescu, care a urat elevilor, profesorilor și părinților mult succes, felicitându-i pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul concursurilor și proiectelor educative“, a transmis consilierul de imagine prof. Simona Holubeanu. „Am denumit sărbătoarea de astăzi CANTEMIRIANA - MÂNDRIA DE A FI ROMÂN, marcând astfel începutul unui important şir de evenimente, pe care le vom aniversa împreună, în modul nostru inedit şi creativ, pentru a demonstra, ca de fiecare dată, comunităţii din care facem parte că forţa unei naţiuni stă în educație!“, a precizat directorul școlii, prof. dr. Iris Sarchizian.

Momentul mult aşteptat a fost reprezentat de lansarea baloanelor tricolore, ca simbol al patriotismului şi mândriei de a fi român, alături de interpretarea imnului de stat al României.



12