4 din 10 români au boala fără simptome

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

4 din 10 români au boala fără simptome

Eveniment 15 Mai 2015 / 00:00 1651 accesări

Hipertensiunea (HTA) afectează patru din zece români, a declarat președintele Societății Române de Hipertensiune (SRH), Maria Dorobanțu, cu prilejul lansării celei de-a IV-a ediții a Campaniei Naționale ”Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială!”. ”40% dintre români suferă de această afecțiune. Aproximativ 7 milioane de români, din cei 16 milioane înregistrați ca adulți, au HTA. Numai jumătate din cei care au hipertensiune se tratează, iar din aceștia, numai un sfert iau tratamentul complet”, a afirmat Dorobanțu, care a adăugat că mulți nu conștientizează încă gradul sporit de risc implicat de valorile ridicate ale tensiunii arteriale și complicațiile ce pot apărea, cu precădere în jurul vârstei de 50 de ani: accident vascular cerebral, infarct de miocard, insuficiență cardiacă sau renală. La rândul său, vicepreședintele SRH, profesor dr. Crina Sinescu, a explicat că HTA este o boală foarte înșelătoare, care nu doare și nu ustură. „Aproape că nu are simptome. Cel mai tânăr pacient pe care îl am cu această afecțiune are 16 ani, dar sunt și pacienți cu 17, 18 ani. Nu se mai poate vorbi despre o vârstă minimă. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, riscul de hipertensiune crește”, a declarat profesorul.



12