5.500 lei - valoarea medie a unui cont de pensie privată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
5.500 lei - valoarea medie a unui cont de pensie privată
Economie 10 Octombrie 2017 / 18:12 529 accesări 0 comentarii
La finele lui septembrie, pilonul II avea șapte milioane de participanți, care strânseseră 38 miliarde lei

La finele lui septembrie, pilonul II avea șapte milioane de participanți, care strânseseră 38 miliarde lei

Șapte milioane de români participau la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II), la finele lui septembrie, suma cumulată în conturi fiind de circa 38 miliarde lei, iar câștigul total - de peste șapte miliarde lei, a anunțat marți Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Valoarea medie a unui cont este de aproximativ 5.500 lei; de notat că peste un milion de români au strâns deja peste 10.000 lei în cont. „În zece ani de activitate, pilonul II a devenit o bază pentru o întreagă generație; e un fapt extrem de important, dacă luăm în calcul evoluțiile îngrijorătoare din societatea noastră, precum îmbătrânirea accentuată a populației, migrația tinerilor și scăderea numărului de oameni activi. Ba mai mult, pilonul II este extrem de competitiv în Europa, oferind cele mai bune randamente reale, potrivit instituțiilor de specialitate. De asemenea, fondurile astea se întorc în economie“, a spus președintele APAPR, Iulius Postolache.



Pagina a fost generata in 0.1731 secunde