650 de persoane au fost legitimate în urma unei razii a polițiștilor constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

650 de persoane au fost legitimate în urma unei razii a polițiștilor constănțeni

Eveniment 15 Mai 2022 / 20:08 675 accesări

În cursul nopții trecute, 14/15 mai, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța au participat peste 100 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” Constanța, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.

Astfel, au fost legitimate peste 650 de persoane, au fost controlate 435 de autovehicule, totodată fiind verificate 53 de localuri publice.

În urma activităților, au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 66.000 de lei, dintre care 88 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 85 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 13 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

Polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Spiru Haret din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism pe strada Termele Romane din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Secției 1 au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe strada Soveja din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2805 secunde