7.300 sesizări, soluționate de polițiști în intervalul 14-16 aprilie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

7.300 sesizări, soluționate de polițiști în intervalul 14-16 aprilie

Eveniment 17 Aprilie 2017 / 16:00 822 accesări

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că în intervalul 14-16 aprilie poliţiştii au intervenit pentru soluționarea a aproximativ 7.300 de incidente sesizate prin 112, instituţia precizând că nu s-au înregistrat incidente în timpul evenimentelor publice."La nivel național, au fost organizate peste 6.300 de patrule de ordine publică formate din polițiști și 1.466 din efective mixte de jandarmi și polițiști. Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a aproximativ 7.300 de incidente sesizate prin sistemul național unic de urgență 112. În zonele de vacanță - stațiuni sau regiuni turistice - nu s-au înregistrat evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor. Numărul de intervenţii gestionate s-a încadrat în valoarea medie normală pentru această perioadă a anului, inclusiv pentru Noaptea de Înviere", informează Ministerul Afacerilor Interne.În planul siguranței publice, în ultimele trei zile au fost prinse în flagrant 342 de persoane. Polițiștii au constatat aproximativ 13.500 de contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de aproape cinci milioane de lei."Efectivele de jandarmi au desfășurat misiuni de asigurare a ordinii publice la peste 730 de evenimente, dintre care 600 de manifestări religioase, 53 cultural-artistice și 60 sportive. La rândul lor, jandarmii montani au acționat în sprijinul a șapte persoane aflate în situații de dificultate. Astfel, jandarmii montani din Păltiniș au intervenit pentru deblocarea unui autovehicul înzăpezit în care se aflau trei adulți și doi copii, iar cei de la postul de jandarmi de la Stâna de Vale au ajutat la deblocarea unui autoturism în care se aflau două persoane", mai anunţă MAI.

Pompierii au început încă din perioada premergătoare sărbătorilor pascale să verifice respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la unitățile de cult și cele de cazare turistică. 45 de persoane au fost salvate în urma intervenției structurilor pentru situații de urgență, iar 2.770 au fost asistate medical. Aeronavele Inspectoratului General de Aviație au executat 48 de misiuni aero-medicale."În ceea ce privește măsurile de prevenire a riscurilor, în cursul zilei de ieri prefectul județului Gorj, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea stabilirii modalității de intervenție în cazul avariei la podul de pe DJ 664, din localitatea Turcinești, avarie care se manifestă la un pilon al podului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a hotărât interzicerea accesului auto și pietonal pe podul avariat, dispunând amplasarea unor parapeți, respectiv a unui dispozitiv format din lucrători de poliție și poliție locală. În plus, a fost demarată o expertiză privind starea respectivei construcții. Menționăm că există rute alternative de legătură și nu sunt localități izolate", explică reprezentanţii MAI.

Pe linia siguranței rutiere, polițiștii au constatat 344 de infracțiuni și 9.437 de contravenții, aplicând amenzi în valoare de aproximativ trei milioane de lei. Peste 80 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alcool și 4.173 pentru depășirea vitezei legale. Aproximativ 130 de conducători auto au rămas fără permis pentru că au consumat băuturi alcoolice, iar 294 pentru că nu au respectat limitele de viteză.

"În ceea ce privește traficul la frontieră, începând de astăzi se preconizează din nou o creștere a valorilor de tranzit în punctele importante de trecere a frontierei, de această dată pe sensul de ieșire din țară. În ultimele zile, cele mai aglomerate puncte de trecere au fost la frontiera româno-ungară și româno-bulgară, timpul mediu de așteptare încadrându-se în valorile normale pentru această perioadă. Pentru pregătirea drumului de întoarcere, recomandăm cetățenilor să consulte aplicația online a Poliției de Frontieră care prezintă în timp real media timpilor de așteptare în fiecare punct de trecere a frontierei. Aplicația este disponibilă pe prima pagină a site-ului www.politiadefrontiera.ro , secțiunea trafic online", transmite ministerul.



12