A început construcția centrului de zi din Grădina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început construcția centrului de zi din Grădina

Politică 25 Aprilie 2015 / 00:00 1953 accesări

Mai mulți copii defavorizați din comuna Grădina vor avea șansa să se integreze în societate la fel ca orice alt copil din comunitate. Acest lucru va fi posibil datorită faptului că administrația comunei, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, a început lucrările la centrul de zi pentru prevenirea abandonului și a separării copiilor de familie. Practic, Casa Agronomului din Grădina, construcție veche de mai bine de 30 de ani, va fi reabilitată după ultimele standarde europene, astfel încât să devină un loc primitor pentru copiii abandonați sau care provin din familii dezbinate. În aproximativ șase luni, lucrările vor fi gata. La sfârșitul anului, opt copii abandonaţi şi 17 care provin din familii destrămate vor putea servi o masă caldă, se vor putea juca și chiar își vor face temele, ajutați fiind de profesorii de la școală.



12