A început exhumarea lui Yasser Arafat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început exhumarea lui Yasser Arafat

Externe 14 Noiembrie 2012 / 00:00 442 accesări

Lucrările pentru redeschiderea mormântului liderului palestinian Yasser Arafat, în scopul prelevării de probe pentru a determina cauzele morţii sale, au demarat ieri şi vor continua cel puţin 15 zile, au precizat surse sub protecţia anonimatului, indicând că acestea se derulează în mai multe faze. Operaţiunile merg până când se va ajunge la stratul de pământ care acoperă rămăşiţele acestuia, ce nu va fi îndepărtat până la sosirea judecătorilor francezi, experţilor elveţieni şi investigatorilor ruşi, au subliniat sursele.

Procurorii francezi, care anchetează ipoteza unei asasinări a lui Yasser Arafat şi experţii unui laborator elveţian, care au descoperit cantităţi anormale de poloniu pe probele biologice obţinute de pe lucrurile personale ale defunctului, trebuie să preleveze probe, la 26 noiembrie, de pe rămăşiţele acestuia, ceea ce presupune o exhumare. Duminică, preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, s-a pronunţat public în favoarea exhumării lui Yasser Arafat, pentru elucidarea acestei morţi misterioase într-un spital militar francez, la 11 noiembrie 2004, dezvăluind contacte cu Rusia în ceea ce priveşte dosarul în cauză.

Ipoteza otrăvirii a reintrat în atenţia publicului după difuzarea unui documentar al postului de televiziune Al-Jazeera, ce revela prezenţa unor cantităţi anormale de poloniu pe obiectele personale ale lui Yasser Arafat, obţinute de la văduva acestuia, Suha şi analizate într-un laborator elveţian specializat.

Taguri articol


12