A murit tigrul lui Michael Jackson

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit tigrul lui Michael Jackson

Monden 29 Iunie 2012 / 00:00 426 accesări

Thriller, tigrul care a aparţinut cântăreţului Michael Jackson, în perioada în care artistul american locuia în ferma Neverland, a murit din cauza unui cancer pulmonar, într-o rezervaţie pentru animale din apropiere de Los Angeles. Reprezentanţii rezervaţiei pentru animale înfiinţată de actriţa Tippi Hedren afirmă că tigrul Thriller, care avea vârsta de 13 ani şi o greutate de 170 de kilograme, a murit pe data de 11 iunie. Medicii au efectuat o autopsie, iar trupul neînsufleţit al animalului a fost apoi incinerat.

Thriller şi fratele lui Sabu s-au născut în 1998 şi au trăit la ferma cântăreţului Michael Jackson până în 2006, când artistul american a părăsit Neverland. Medicul veterinar al cântăreţului a rugat-o pe Tippi Hedren să ia cele două animale la rezervaţia ei Shambala Preserve din Acton. Tippi Hedren spune că administratorii rezervaţiei au cheltuit 79.000 de dolari pentru a construi un ţarc pentru Thriller şi Sabu, pe malul unui lac, unde cele două feline au avut parte de o viaţă liniştită şi decentă. În ciuda dragostei pe care Michael Jackson o avea pentru animale, Tippi Hedren spune că artistul nu i-a telefonat niciodată pentru a se interesa de tigrii săi şi nu i-a trimis niciodată bani pentru a contribui la întreţinerea lor.

Taguri articol


12