A vrut să-i dea 20.000 de euro unui inspector antifraudă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Contabil reținut!

A vrut să-i dea 20.000 de euro unui inspector antifraudă!

Eveniment 27 Mai 2016 / 15:35 484 accesări

Contabilul unei firme din Capitală a ajuns pe mâna procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) după ce ar fi încercat să mituiască un inspector antifraudă cu 20.000 de euro. Adrian Andrei Coca a fost reținut joi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzația de dare de mită. Nici administratorul societății, Mădălina Radu, nu a scăpat basma curată. Femeia este cercetată sub control judiciar, fiind de asemenea suspectată pentru dare de mită. Potrivit DNA, „la data de 12 aprilie, bărbatul ar fi promis 20.000 de euro unui inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă București, martor denunțător în dosar, pentru ca acesta să constate un prejudiciu mai mic adus bugetului de stat prin sustragere de la plata obligațiilor fiscale, față de cel estimat prin actul de control, care era de 4.000.000 de lei", se arată în referatul procurorilor. Conform oamenilor legii, la data de 21 aprilie, administratorul firmei i-ar fi dat inspectorului antifraudă o primă tranșă de 49.600 de lei. „Ulterior, Mădălina Radu, administrator al societății, și Adrian Andrei Coca, contabil al firmei, au negociat cu inspectorul antifraudă cuantumul prejudiciului ce urma a fi stabilit în urma controlului, acceptând în final suma de aproximativ 200.000 de euro (în jur de 900.000 de lei), față de 4.000.000 de lei, după cum se estima", precizează DNA. După două zile, inspectorul devenit denunțător în acest caz a primit a doua tranșă de bani, în valoare de 40.000 de lei.

Taguri articol


12