„Abramburica“ Educației, audiată de procurori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 100 de milioane de euro

„Abramburica“ Educației, audiată de procurori

Politică 18 Octombrie 2017 / 14:45 943 accesări

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, poreclită „Abramburica“, a fost audiată ca martor, la DNA, în dosarul privind schimbarea destinaţiei, în mod ilegal, a bazei sportive „Cutezătorii“. În dosar sunt cercetaţi şi Mihnea Costoiu, la rândul său fost ministru al Educației, şi fostul tenisman Dinu Pescariu, prejudiciul estimat de procurori fiind de aproape 100 de milioane de euro. „Este un dosar care se află la prima cercetare, cred că trebuie să îi lăsăm pe cei care sunt specialiști în domeniu să facă ce trebuie. Nu am discutat niciodată cu Dinu Pescariu. Pe niciun document nu apare semnătura mea, este prezent doar numele meu“, a afirmat Ecaterina Andronescu, la plecarea de la sediul DNA. Întrebată dacă ştia de documentul semnat de Mihnea Costoiu, Andronescu a spus că a aflat din presă despre acesta. În momentul în care ar fi fost comise faptele, Andronescu era ministru al Educaţiei.

Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educaţiei, este acuzat de abuz în serviciu, în timp ce Dinu Pescariu, om de afaceri, este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. „Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adiţional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti (constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 ha) fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”“, transmitea DNA printr-un comunicat de presă, în momentul punerii sub învinuire. Procurorii susţin că actul a fost semnat în 2009 de Ministerul Educaţiei, reprezentat de Mihnea Costoiu, secretar de stat la acel moment, şi de Fundaţia „Dinu Pescariu“, reprezentată de omul de afaceri. Procurorii spun că Mihnea Costoiu, cunoscând situaţia juridică a Bazei „Cutezătorii”, la instigarea inculpatului Dinu Pescariu şi cu încălcarea legii, a încheiat cu Fundaţia „Dinu Pescariu“ actul adiţional mai sus menţionat, la contractul de locaţiune (împrumut) iniţial, aflat în proces de reziliere, document prin care s-a stabilit, pe lângă chiria de 9.000 euro/lună (la care se adaugă TVA), şi acordarea gratuită de către de Fundaţia ”Dinu Pescariu” a unor facilităţi în sumă de 400.000 de euro/an. „Fundaţia „Dinu Pescariu” a schimbat scopul utilizării Bazei „Cutezătorii”(care era desfăşurarea, de către copii, a unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice), folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului“, arată DNA. Astfel, prejudiciul estimat de procurori, din 2009 până în prezent, este de aproximativ 93.481.200 euro, aceasta fiind diferenţa dintre sumele pe care Fundaţia „Dinu Pescariu“ ar fi trebuit să le plătească Ministerului Educaţiei în urma exploatării construcţiilor şi terenului din Baza „Cutezătorii“ şi chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.



12