Abuzuri ale gardienilor de la frontiera Ungariei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Își fac fotografii cu imigranții bătuți“

Abuzuri ale gardienilor de la frontiera Ungariei

05 Martie 2017 / 15:39 477 accesări

Organizațiile umanitare au comunicat că tratamentele abuzive ale poliției ungare asupra imigranților au devenit ceva obișnuit, unul dintre refugiați semnalând că aceștia își fac fotografii cu extracomunitari agresați fizic, informează The Independent. ”Atunci când ne bat, se amuză între ei. Polițiștii își fac fotografii cu noi”, a declarat Shahid Khan, un solicitant de azil pakistanez, ce a raportat unul dintre nenumăratele abuzuri întreprinse de poliția de la frontiera Ungariei. El a afirmat că a fost atacat înainte de a fi fotografiat și apoi a fost fugărit de câini de poliție. Un imigrant iranian, Farhad, în vârstă de 34 de ani, a descris cum se afla alături de un grup de 30 de refugiați, ce includea femei și copii, ce au traversat frontiera Ungariei, în momentul în care au fost înconjurați de zeci de polițiști de frontieră. Bărbații ce nu purtau uniforme au atacat fizic grupul de refugiați vreme de două ore. Human Rights Watch (HRW) a obținut o fotografie a anuia dintre imigranții ce făcea parte din grupul agresat de polițiștii ungari, în care acesta prezenta mai multe răni faciale. Mai mulți refugiați au afirmat că pe parcursul iernii, poliția de frontieră le confisca apa de băut, iar uneori chiar și hainele sau pantofii, abandonându-i apoi în zăpadă.



12