Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În curînd, la Constanţa

Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”

Sport 26 Septembrie 2008 / 00:00 11805 accesări

Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi, a fost prezent, ieri după-amiază, la Constanţa. Reprezentînd din 2006 imaginea Vodafone în România, Gică Hagi a participat la lansarea telefonului Vodafone 527 Hagi cu autograful său - în ediţie limitată, împreună cu DVD-ul de colecţie Hagi - Volumul 1 Naţionala. Hagi a fost asaltat de fani de toate vîrstele şi a acordat cu amabilitate autografe. “Regele” a susţinut şi o conferinţă de presă, în cadrul căreia a dezvăluit că unul dintre proiectele sale îl reprezintă înfiinţarea Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” la Constanţa, fără a preciza însă cînd va avea loc evenimentul. Întrebat despre ancheta iniţiată de FIFA, prin care fanii din întreaga lume sînt invitaţi să desemneze cel mai bun fotbalist din Europa de Est, dintre Hagi şi Stoicikov, “Regele” a replicat: “Doar pentru că am fost nominalizat în această anchetă este o mare onoare pentru mine. Înseamnă că am lăsat ceva în urma mea cît am evoluat ca jucător. Atît eu, cît şi prietenul Stoicikov, am evoluat la nivel înalt şi am obţinut performanţe.” Dintre subiectele abordate nu putea lipsi meciul România - Franţa, din preliminariile CM din 2010, programat la Constanţa, pe 11 octombrie. “Am început campania de calificare nu aşa cum ne-am fi dorit. Victoria contra Franţei ar fi foarte importantă în economia calificării, cele trei puncte fiind mai mult decît necesare”, a afirmat Hagi. Fostul antrenor al Stelei a prefaţat derby-ul cu CFR Cluj, din această seară, şi a apreciat că partida are toate premisele să fie una frumoasă, pentru că “steliştii joacă bine în deplasare, iar CFR şi-a demonstrat valoarea în meciul cu AS Roma”.



Ştiri recomandate

12