Accident cu 6 maşini pe A2! Ce s-a întâmplat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident cu 6 maşini pe A2! Ce s-a întâmplat

Eveniment 22 Iulie 2019 / 17:16 2078 accesări

Patru persoane, între care un copil de 11 ani, au fost rănite şi transportate la Spitalul Judeţean Constanţa, în urma unui accident rutier petrecut luni dimineaţa, pe autostrada A2, în zona localităţii Valu lui Traian, în care au fost implicate şase autoturisme. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, accidentul, care a avut loc la kilometrul 206, pe sensul de mers către Constanţa, s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare între autovehicule. Toate cele patru persoane rănite sunt din acelaşi autoturism, înmatriculat în judeţul Prahova. Copilul rănit a suferit o fractură deschisă de femur, iar adulţii, un bărbat - contuzie toracică şi două femei - traumatism cranio-cerebral şi contuzie lombară, respectiv, fractură deschisă la un picior, au menţionat reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", la locul producerii accidentului au intervenit o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că în urma accidentului circulaţia rutieră a fost întreruptă pe Autostrada A2, pe sensul Bucureşti către Constanţa, la kilometrul 206, în zona localităţii Valu lui Traian.



Ştiri recomandate

12