Achiziționarea primului sistem de rachete Patriot, în linie dreaptă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Achiziționarea primului sistem de rachete Patriot, în linie dreaptă!

Politică 08 Noiembrie 2017 / 16:38 842 accesări

Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei, proiect care va fi transmis spre aprobare Parlamentului României. În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziționarea, începând cu acest an, a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT - dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Terestre - și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde dolari, fără TVA.

Primul sistem din cele menționate, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane dolari, fără TVA, și va fi contractat până la sfârșitul acestui an. „România, în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate. În acest context politico-militar, forţele aeriene şi forţele terestre române trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi și sisteme de apărare aeriană cu baza la sol cu bătaie mare credibile, flexibile şi eficiente, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate. Astfel, înzestrarea forţelor armate române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare moderne, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicaţii şi cu platformele multirol din dotarea proprie şi a altor state membre NATO, adaptate misiunilor actuale, constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică ce trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. Prin înzestrarea cu sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, se asigură capabilitatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung“, se arată într-un comunicat al Guvernului.



12