Acord între Guvern și sindicate, pe tema salariului minim

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord între Guvern și sindicate, pe tema salariului minim

Politică 29 Februarie 2016 / 19:07 766 accesări

Guvernul și sindicatele au ajuns, în sfârșit, la un numitor comun în ceea ce privește salarizarea. Potrivit președintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Executivul a înaintat un proiect de hotărâre ce presupune creșterea salariului minim de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, începând de la 1 mai. Totodată, același act normativ presupune indexarea automată în funcție de coșul minim și de nivelul inflației. Proiectul a luat naștere după o serie de consultări ce au avut loc luni seara, în cadrul Consiliului Național Tripartit, la care au participat reprezentanții Guvernului şi liderii confederaţiilor sindicale şi patronale. Menționăm că, până în 3 martie, trebuia luată o decizie legată de oportunitatea majorării salariului minim. Reprezentanţii Guvernului au propus majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 mai, motivând că este necesar un studiu de impact, însă sindicatele s-au opus. Totuși, într-un final au ajuns la un acord, iar proiectul de Hotărâre de Guvern a fost trimis spre avizare Consiliului Economic și Social, care va lua o decizie în cursul zilei de marți, 1 martie.



12
Pagina a fost generata in 0.2298 secunde