„Acord politic național“ propus de Iohannis, după consultarea cu partidele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Acord politic național“ propus de Iohannis, după consultarea cu partidele

Politică 05 Iunie 2019 / 16:59 1802 accesări
Acordul politic național propus de președintele Klaus Iohannis se va discuta joi în coaliția de guvernare și vineri într-o ședință a CEx al PSD

Acordul politic național propus de președintele Klaus Iohannis se va discuta joi în coaliția de guvernare și vineri într-o ședință a CEx al PSD

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în urma consultării de la Cotroceni cu partidele politice, a decis să invite formațiunile parlamentare să semneze un acord național pentru consolidarea parcursului european al României. „I-am rugat pe cei care s-au prezentat să își expună punctul de vedere. Am constatat că majoritatea sunt de acord că rezultatele referendumului trebuie implementate. Pentru a valorifica acest vot, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României, un pact politic.“, a declarat Klaus Iohannis. „Așadar, acord politic național pentru consolidarea parcursului european al României, care conține în esență următoarele chestiuni: transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru infracțiuni de corupție, transpunerea în legislație a interdicției adoptării de către guvern a OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor, al organizării judiciare corelate cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct CCR cu privire la OUG, dar și transpunerea în legislație a măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice, revizuirea legilor Justiției, inclusiv a OUG prin care au fost modificate în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, precum și a rapoartelor Comsiei Europene și GRECO, adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene“, a declarat Iohannis.

La rândul său, președintele Consiliului Național și purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat miercuri, după ce Klaus Iohannis a decis să invite partidele politice parlamentare să semneze acordul național, că subiectul se va discuta joi în coaliția de guvernare și vineri într-o ședință CEX PSD. Fifor nu a respins propunerea șefului statului.

„Nu a fost o discuție de acest gen la consultările cu președintele Iohannis. Doamna premier a spus că PSD caută formula pentru aplicarea referendumului și că PSD a înțeles votul de la referendum. Am discutat despre parcursul european pe care PSD îl are și pe care Guvernul va continua să îl aibă. Punctual despre un pact nu s-a discutat. O astfel de decizie o vom discuta în forurile de conducere ale PSD, în speță în CEx, pe care îl vom avea vineri”, a spus Fifor. Acesta a anunțat că subiectul va fi abordat și cu ALDE, în ședința de joi a coaliției de guvernare.

De cealaltă parte, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că acordul propus partidelor de Klaus Iohannis nu face decât să deturneze sensul referendumului, care a fost pe teme de justiţie. ”Este o altă şmecherie” prin care încearcă realegerea sa ca şef al statului, a mai afirmat Tăriceanu.



12