Acțiune de amploare a polițiștilor locali pe raza municipiului Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acțiune de amploare a polițiștilor locali pe raza municipiului Constanța

Eveniment 26 Ianuarie 2022 / 17:25 869 accesări

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat săptămâna trecută o acțiune tematică pe raza municipiului Constanța care a avut ca verificarea respectării a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a curățeniei, a măsurilor de protecție individuală împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 și a circulației pe drumurile publice, informează Primăria Constanța.

Un număr de 32 de polițiști locali au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat mai multe zone de interes public: cartierele Faleză Nord, Centru, Casa de Cultură, zonele Dacia, Gară, Autogară, Capitol, Poarta 1, Faleza Cazino, Portul Turistic Tomis, parcurile Tăbăcărie, Oleg Danovski, Tomis II, Gară și piața Griviței.

Au fost legitimate 114 de persoane și au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale în valoare de 29.830 de lei.

Cele mai multe abateri au vizat nepurtarea măștii de protecție, aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public, apelarea la mila publicului, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public și comerțul neautorizat.

De asemenea, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.460 lei și au fost ridicate 15 autovehicule staționate neregulamentar, pentru încălcarea O.U.G. nr. 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1539 secunde