„Activele fondurilor de pensii sunt în siguranţă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Verdict după un control de patru zile:

„Activele fondurilor de pensii sunt în siguranţă”

Economie 27 Septembrie 2013 / 00:00 461 accesări

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a identificat probleme la fondurile de pensii private (pilonul II) din România, după o verificare de patru zile, în care companiile vizate au fost închise şi nu li s-a permis accesul la bursă. „Activele fondurilor nu au fost afectate de activităţi de natură să pună în pericol deţinerile participanţilor. Practic, toate tranzacţiile efectuate de fonduri în intervalul 13 - 19 septembrie corespund cu activele aflate în custodie la 23 septembrie”, notează cei de la ASF. Decizia extremă a Autorităţii a venit după apariţia în presă a unor informaţii despre furtul de acţiuni în valoare de 200.000 euro din contul şefei misiunii International Finance Corporation (IFC) în România, Ana Maria Mihăescu. La finele lui iulie, pilonul II avea 5,93 milioane clienţi şi active de 11,96 miliarde lei. În pilonul III (pensii facultative), activele au ajuns la 711,1 milioane lei, fiind împărţite de 303.364 participanţi. Cele mai mari plasamente ale fondurilor de pensii sunt în titluri de stat - 73% în pilonul II (8,72 miliarde lei), respectiv 67% în pilonul III (475 milioane lei). Fondurile de pensii sunt unii dintre cei mai mari investitori din piaţa autohtonă de capital, majoritatea plasamentelor făcute fiind pe termen lung.

Taguri articol


12