Activitatea publicul a RAEDPP Constanța rămâne suspendată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Activitatea publicul a RAEDPP Constanța rămâne suspendată

Administrație 09 Decembrie 2021 / 17:58 1070 accesări

Activitatea de relații cu publicul și audienţe a Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța rămâne suspendată, având în vedere prelungirea stării de alertă pe teritoriul național pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.12.2021.

Astfel, din motive legate de prevenirea și controlul infecțiilor generate de virusul SARS – CoV – 2, activitatea de relaţii cu publicul şi audienţe este suplinită de primirea cererilor şi sesizărilor prin corespondenţă, folosind mijloacele de comunicare electronică sau trimiterile poştale.

RAEDPP Constanța pune la dispoziție următoarele date de contact: adresă: b-dul Tomis nr. 101, cod poștal 900657, mun. Constanța, tel. 0241.580.523, e-mail:public@raedpp-constanta.ro.
Precizăm că, în această perioadă, casieriile și registratura rămân deschise.

Pentru a limita răspândirea COVID-19 și cu scopul de a proteja sănătatea chiriașilor, colaboratorilor și angajaților, RAEDPP Constanța menține măsurile suplimentare de siguranță în casierii.
Astfel, clienții trebuie să păstreze distanța socială recomandată de minimum 2 metri. Totodată, din motive de siguranță, este permis accesul a nu mai mult de două persoane simultan.

Îndemnăm chiriașii și colaboratorii Regiei ca în efectuarea plăților să folosească metoda de virament bancar, pentru a evita deplasarea la casierie și utilizarea numerarului.
Plățile pot fi făcute în următorul cont: IBAN: RO04BTRL01401202696755XX; BANCA TRANSILVANIA CONSTANTA, Beneficiar: Exploatarea Domeniului Public si Privat RA; CUI: RO 2746784.



Ştiri recomandate

12