Activități distractive pentru copii , la Biserica „Sf. Mina” din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Activități distractive pentru copii , la Biserica „Sf. Mina” din Constanța

Social, Religie 01 Iulie 2019 / 18:30 3920 accesări

Cea de-a IV-a ediție a școlii de vară de la parohia „Sf. Mina” din Constanța a debutat luni, 1 iulie. Prin intermediul acestui proiect 40 de copii dornici de joacă și de învățat lucruri folositoare în viață, însoțiți de părinți sau de bunici, și-au dat întâlnire în curtea bisericii, pentru a participa la tabăra „Activități distractive de vară în pridvorul bisericii”. Astfel, până pe 30 august, de luni până vineri, între orele 10.00-13.00, copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani vor avea parte activități diverse. În fiecare luni va avea loc un Atelier de broderie sub îndrumarea prof. Marinela Ciobotaru. Marți au loc Ateliere de olărit cu prof. Traian Drăgan. Miercuri este ziua Mâinilor dibace, sub îndrumarea prof. Maria Irinel Marangic. Joi are loc Atelier de pictură cu prof. Gabriela Moise, iar vineri copiii participă la Cursuri de prim-ajutor și Reguli de circulație rutieră, alături de voluntari. După activități, copiii vor servi fructe, se vor juca sau pot lectura cărți în curtea bisericii. La încheierea școlii de vară, cei mici vor avea parte de surprize din partea parohiei și a partenerilor. „Activități distractive de vară în pridvorul bisericii” este un program gratuit, conceput și inițiat de către preot paroh Claudiu Banu, în colaborare cu voluntari inimoși. În edițiile precedente au participat, în total, 150 de copii.



Ştiri recomandate

12