Adolescent mort, după ce a fost plimbat prin 3 spitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adolescent mort, după ce a fost plimbat prin 3 spitate

Eveniment 21 Februarie 2018 / 17:27 703 accesări

Tragedie la seminarul teologic din Vânători-Neamţ, unde un elev de 15 ani a murit brusc din cauza unei răceli. Adolescentul a fost trimis la trei spitale într-o singură zi, dar în zadar. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Marius avea 15 ani şi era elev în anul II, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi", Vânători-Neamţ. De câteva zile era răcit, iar duminică le-a spus colegilor din internat că se sinte tot mai rău. I-au făcut ceai şi i-au dat medicamente. Luni dimineață, starea băiatului s-a agravat. Iar profesorul de pictură, care îi era și diriginte, l-ar fi întrebat dacă nu vrea sa meargă la spital. Elevul ar fi refuzat, preferând să cheme o rudă să-l ia acasă, în comuna Farcasa, aflată la 60 de km distanță. Când a ajuns acasă, Marius abia se mai ţinea pe picioare. Nu a reuşit să meargă nici până la dispensar, aşa că femeia a chemat medicul de familie. Odată ajuns la tânăr, medicul de familie a chemat imediat salvarea să îl ducă la spital.

Prima unitate spitalicească la care a ajuns băiatul a fost cel de la Bicaz. Potrivit observator.tv, Letiția Gabriela Damoc, managerul spitalului, spune că Marius a ajuns în stare gravă. A fost de cod roșu aşa că l-au trimis la spitalul judeţean. De acolo, pentru că starea băiatului se agrava, s-a decis trimiterea lui la Iaşi, la Spitalul de Pediatrie. "Copilul a ajuns la noi în jur de ora 00.00 şi a decedat la ora 2.42. Un stop cardio-respirator cu manevre de resuscitare ineficiente. Din start, este un caz medico-legal, care va fi văzut de Medicina Legală. Asta este procedura normală, corectă. Este dramatic pentru că s-a produs acest lucru pe care nu-l aşteptăm şi nu-l dorim niciodată, dar mai mult de atât nu am ce să vă spun", a declarat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria" din Iaşi.

Cazul este şi în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), care aşteaptă rezultatele autopsiei pentru a vedea dacă se impune demararea vreunei anchete.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1816 secunde