Adrian Ghenie va reprezenta România la Bienala de la Veneția

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adrian Ghenie va reprezenta România la Bienala de la Veneția

Cultură 27 Ianuarie 2015 / 00:00 911 accesări

            Proiectul „Darwin's Room”, semnat de Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine cotați artiști contemporani din lume, va reprezenta România la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, care se va desfășura între 9 mai și 22 noiembrie.

            „DARWIN'S ROOM” În concursul naţional pentru selectarea proiectelor menite să reprezinte România la Bienală au fost înscrise 29 de proiecte. „Darwin's Room”, proiectul lui Adrian Ghenie, a obținut 89,6 puncte, fiind propus pentru spațiul Pavilionul României din Giardini di Castello. „Alegerea proiectului propus de Adrian Ghenie (invitat Adam Curtis), curatoriat de Mihai Pop, se datorează mai multor factori. Pe de o parte, am luat în considerare renumele artistului, care se bucură momentan de notorietate internațională și de un succes comercial pe măsură, dar și faptul că, spre deosebire de precedentele ediții, este prima participare cu o expoziție personală a unui artist român”, se arată în motivația comisiei de evaluare.

            „INVENTÂND ADEVĂRUL. DESPRE FICȚIUNE ȘI REALITATE” Pentru spaţiul expoziţional din Noua Galerie a Institutului Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia a fost desemnat câştigător, cu un punctaj de 78,14, proiectul „Inventând adevărul. Despre ficțiune și realitate”, avându-i ca autori pe Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovsky, Stefan Sava și Larisa Sitar.

            Comisia de evaluare a proiectelor a fost formată din specialiști de la Accademia di Belle Arti din Veneţia, Institutul Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Ministerul Culturii, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Muzeul Naţional de Artă Contemporană și Institutul European de Design din Veneţia.

Taguri articol


12