Agendă de weekend cu teatru, operă şi operetă, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agendă de weekend cu teatru, operă şi operetă, la Constanţa

Cultură 16 Ianuarie 2008 / 00:00 1545 accesări

La finalul acestei săptămîni, instituţiile teatrale constănţene pun la dispoziţia publicului de la malul mării o agendă culturală variată, cu spectacole de teatru, operă şi operetă. Teatrul de Stat Constanţa va prezenta, vineri şi sîmbătă, cu începere de la ora 18.30, o piesă de mare succes din repertoriul său, comedia „Scaiul”, de Georges Feydeau, în regia unei personalităţi a vieţii teatrale româneşti, Ion Lucian. „Scaiul” este o comedie clasică în care regizorul a îmbinat tradiţionalul cu stilul modern de interpretare, un spectacol de calitate, la care publicul vine să se destindă, să rîdă, să savureze replicile haioase, multe cu dublu înţeles şi să uite, pentru cîteva clipe, de grijile cotidiene. În distribuţie se regăsesc atît nume consacrate ale scenei constănţene, cît şi artişti aflaţi în pragul afirmării: Dana Dumitrescu (Lucette), Mihai Sorin Vasilescu (generalul), Pavel Bîrsan (Bouzin), Adrian Dumitrescu ( Boid d\'Enghien), Ileana Ploscaru (baroana Duvernier), Iulian Enache (Fontanet), Eugen Mazilu (Chenneviette), Laura Iordan (Marceline), Loredana Marilena Luca (Viviene), Gabriela Belu (miss Betting), Dan Zorilă (Jean), Alexandru Mereuţă (Firmin), Maria Lupu (Nini Galant), Andrei Cantaragiu (Antonio), Laura Crăciun (Emilie), Gelu Ciobanu (comisarul), Paul Bucur (comisionarul), Emil Băncilă (agent 1) şi Dănuţ Capră (agent 2).

Tot pe scena Teatrului de Stat Constanţa, duminică, de la ora 18.30, publicul este aşteptat la spectacolul „Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller, o piesă incitantă, cu răsturnări de situaţii, partituri extrem de dificile şi creaţii actoriceşti de excepţie. Montarea este semnată de Gordon Edelstein, regizor recunoscut pe Broadway, iar scenografia este realizată de Nic Ularu din Statele Unite ale Americii. Din distribuţie fac parte: Vasile Cojocaru (reverendul Parris), Elena Pahonţu (Betty Parris), Caroline Gombe (Tituba), Florina Bulgaru (Abigail Williams), Mariana Milaş (Susana Walcott), Cristina Oprean (Ann Putnam), Dumitru Caramitru (Thomas Putnam), Claudia Forţan (Mercy Lewis), Laura Bilic (Mary Warren), Iulian Enache (John Proctor), Ileana Ploscaru (Rebecca Nurse), Alexandru Mereuţă (Giles Corey), Dorin Andone (reverendul John Hale), Dana Trifan (Elizabeth Proctor), Eugen Mazilu (Francis Nurse), Pavel Bîrsan (Ezekiel Cheever), Remus Archip (Herrick), Cosmin Mihale (judecătorul Hathorne), Dan Zorilă (judecătorul Danforth), Nina Udrescu (Sarah Good), Marian Adochiţei (Hopkins) şi Turchian Nasurla, Loredana Luca şi Lana Moscaliuc (fete).

Nici iubitorii operei şi operetei nu au fost uitaţi, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” pregătind, pentru acest weekend, un program atractiv. Astfel, în această vineri, cu începere de la ora 19.00, pe scena teatrului va fi prezentat spectacolul de operă „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi. Vor evolua: Iordache Basalic - Bucureşti, Stela Sîrbu, Daniel Stoica, Marinela Marc - Cluj, Constantin Acsinte, Ionela Duma, Doru Iftene şi Iulian Bratu, dirijor fiind Răsvan Cernat. De asemenea, duminică, de la ora 19.00, va fi prezentat spectacolul de operetă „Văduva veselă”, de Franz Lehar. Solişti sînt: Daniela Vlădescu, Stefan Popov - Bucureşti, Constantin Acsinte, Mădălina Diaconescu, Ciprian Done, Iulian Bratu, Cătălin Ţoropoc, Nicolae Simulescu – Bucureşti şi Daiana Gavrilescu. Dirijor este Lucian Vlădescu.



12