Al doilea cetățean român infectat cu virusul Zika

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al doilea cetățean român infectat cu virusul Zika

Sănătate 20 Iulie 2016 / 10:27 673 accesări

Ministerul Sănătăţii anunţă că a fost confirmat al doilea caz de infectare cu virus Zika a unui cetățean român în afara țării, fiind vorba despre un copil de zece ani, care locuieşte în Guyana Franceză, acesta venind în România în vizită la data de 12 iulie.

"Este vorba despre un băiat în vârstă de 10 ani, care locuiește împreună cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani. Copilul a sosit în România în data de 12 iulie în vizită la rude. O zi mai târziu a manifestat următoarele simptome: febră, erupții pe piele și mialgii. Simptomele au dispărut în termen de 24 de ore. Pe 15 iulie s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș din București. Date fiind simptomele și faptul că locuiește într-o zonă cu transmitere activă a acestui virus, copilul a fost internat. Externarea a avut loc pe data de 18 iulie, iar familiei i-au fost făcute toate recomandările specifice în acest caz", explică Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Direcția de Sănătate Publică Ilfov a trimis miercuri dimineaţa o informare către Primăria localității unde se situează familia băiatului și către Consiliul Județean, însoțită de recomandarea de aplicare a unor tratamente anti țânțari.

Primul caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România la data de 12 iulie, fiind vorba de o femeie de o femeie de 27 de ani, din Bucureşti, care a fost internată timp de două zile la spitalul Victor Babeş din Capitală, aceasta întorcându-se dintr-o excursie în Martinica.

Persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să știe că virusul Zika se poate transmite prin ințepătură de țânțar, dar și prin contact sexual, mai precizează ministerul.



12