Sub ochii noștri, se face praf al Patrulea Reich. Un imperiu construit exclusiv în baza unui război economic și politic. Dominat, așa cum s-a întâmplat și în cazurile precedente, de către Germania. Evident, cu ajutorul unor aliați. Al Patrulea Reich a durat mai mult decât al Treilea. Dar mai puțin decât precedentele. Europa celui de-al Patrulea Reich va arăta în curând complet diferit. Dar cum?

Încă din timpul celui de-al Treilea Reich, strategii lui Adolf Hitler au conturat viitoarea Europă. Care, evident, după victorie, urma să fie codusă de Germania. Într-o manieră insultătoare pentru națiunile continentului. Goebbels a fost principalul arhitect al viitoarei Europe. Atâta doar că Germania a pierdut războiul. A fost înfrântă rușinos. Transformată în ruine. Și împărțită în două state. Între care a căzut ca un ciocan Cortina de Fier. Al Patrulea Reich însă, oricât ar părea de fantastic, a mers mai departe.

Planurile concepute de Goebbels împreună cu economiștii geostrategi ai Germaniei hitleriste au fost ajustate și adaptate noii situații. SUA, care s-au trezit în plin Război Rece la scurt timp după ce acceptaseră planurile lui Stalin de împărțire a Europei, au lansat Planul Marshall. Un program de revigorare a Europei ruinate de război și de relansare a Germaniei de Vest, transformată în stat santinelă a Europei libere. Planul lui Goebbels și Planul Marshall au fost cei doi piloni ai noii Europe.

Noua Europă a însemnat în ultimă instanță un imperiu sine qua non. Primul imperiu din lume realizat nu pe calea războiului, ci pe calea păcii. La început, prin acorduri economice. Prin Comunitatea Cărbunelui și Oțelului. Apoi prin acorduri fiscale și politice. S-a creat astfel așa-numita piață comună, în care au intrat pe rând statele vest-europene, iar pe această fundație a apărut Uniunea Europeană. De la bun început, UE a fost fondată în baza motorului economic al Germaniei de Vest, refăcută miraculos după război, cu o puternică infuzie de bani americani, căreia i-a fost atașat motorul francez. În jurul acestei axe Berlin-Paris, dominată mereu de Berlin, s-au coagulat celelalte state ale fostei Europe occidentale. În felul acesta piața de materii prime, piața forței de muncă și cea de desfacere pentru Germania, stat aflat veșnic în criză de spațiu vital, s-au lărgit considerabil. Reunificarea celor două Germanii după prăbușirea Zidului Berlinului și recâștigarea independenței statelor est-Europene au mărit considerabil acest spațiu vital dominat de Germania și în primul rând în beneficiul Germaniei.

Toate elementele esențiale din programul celui de-al Treilea Reich vizând modalitatea prin care Europa urma să fie dominată de către Germania au fost cosmetizate și îndeplinite punct cu punct. Au fost ridicate barierele vamale și promovat liberul schimb. Principal beneficiar - Germania. Forța de muncă a putut să se miște în voie prin întreg sistemul de vase capilare al Europei. Beneficiar a fost Germania. Resursele au devenit rând pe rând un bun comun. Beneficiar - Germania. Statele naționale au renunțat la o parte din suveranitatea lor pentru a fi slujit astfel mai bine interesul comun. Principal beneficiar - Germania.

Întreg sistemul de reguli creat prin directivele europene a respectat riguros programul schițat și prezentat lui Hitler de Goebbels, cu observația că a fost adaptat unui regim de pace. În linii mari, Europa are azi o monedă unică, alta decât marca germană, adică exact ceea ce a vrut să implementeze Hitler. Germania conduce întreaga Europă prin intermediul Consiliului și Comisiei Europene, care împreună funcționează cum funcționa Politbüro pe vremea imperiului sovietic iar Parlamentul European, așa cum este constituit în baza marilor familii politice, nu reprezintă alceva decâto formă subtilă de a ascunde un adevăr brutal. Toate statele cu excepția Germaniei, și-au sacrificat suveranitatea și chiar independența pe altarul unui interes comun, dar care aduce câștig de cauză întrodeauna celui mai tare. Germania. Urmată mult timp de Franța. Și, apoi, de nucleul dur al statelor europene. Foste aliate ale Germaniei celui de-al Treilea Reich. Iar estul este o excepțională piață de resurse, forță de muncă și desfacere.

Dar această construcție se schimbă cu repeziciune. Se adaptează unei noi filozofii. După ce actuala va fi bine zgâlțâită, viitoarea Europă va fi mai solidă și mai echitabilă. Va fi o Europă a națiunilor, în care multinaționalele se vor supune statelor. Și nu invers. Un anumit tip de globalism, periculos pentru libertatea națiunilor lumii, se va sufoca.

Germania doamnei Merkel, care a apăsat extrem de periculos pe pedala de accelerație a hegemonismului Berlinului, a început să dea rateuri, s-a autoizolat și se va transforma sub ochii noștri. Merkel pleacă. Și odată cu ea, multe din lucrurile rele din Europa. Germania post-Merkel, indiferent cum va fi alcătuită politic, va fi mai bună pentru Europa, pentru viitorul parcurs istoric. Germania a învățat acum o nouă lecție. Nici al Patrulea Reich nu funcționează. La fel cum nu a funcționat nici cel de-al Treilea Reich.

Nu va mai exista mult timp de-aci încolo o axă Berlin-Paris. Macron se prăbușește la rândul său. Este președintele care a scăzut cel mai semnificativ din întreaga Europă în ce privește intențiile de vot. În timp record, a ajuns la 8%. Iar francezii continuă lupta. Îi vor capul. Și îl vor avea. Și, atenție, Macron nu se confruntă cu o populație musulmană sau de culoare. În stradă sunt aproape exclusiv francezii albi. Aceștia nu mai vor să audă nici de multinaționale, nici de globalizare și nici de președinți marionetă a multinaționalelor. Revoluția vestelor galbene se răspândește ca fulgerul în întreaga Europă. Lovind năprasnic în special nucleul dur. Iar obiectivele sunt aceleași.

Italia, la rândul ei, se confruntă cu o uriașă provocare. Se pare că Liga Nordului își strânge rândurile, beneficiază de energii suplimentare și mătură totul în calea ei. Este tot o mișcare de tip național, care a pus radarul pe multinaționale.

În fine, există o presiune din ce în ce mai mare a fostelor state est-europene. Acestea încearcă din răsputeri să rupă lanțurile, profitând de Brexit, dar și de gravele disensiuni dintre Statele Unite, Germania și Franța. Și aceste state au numai de câștigat dintr-o politică de afirmare în interiorul Uniuni Europene - dar o Uniune Europeană altfel, a suveranității lor și a intereselor naționale.

Toate aceste linii de forță prăbușesc cel de-al Patrulea Reich. La capătul procesului, evident că Germania și Franța, precum și statele din nucleul dur UE vor rămâne puternice și chiar dominante din punct de vedere economic. Dar hegemoniei i se va pune capăt. Vine vremea când toate națiunile UE se vor putea afirma în condiții mai echitabile. Le cer scuze cititorilor pentru că m-am concentrat atât de mult asupra proceselor europene, încât nu am mai avut spațiul necesar pentru a analiza un context geopolitic mai larg. Care și el semnalizează că cel de-al Patrulea Reich e pe copcă. Iar după iarnă, vine primăvara. Când gheața se topește.