Alegeri importante în Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alegeri importante în Ungaria

Externe 01 Ianuarie 2006 / 00:00 2912 accesări

Ungurii votează astăzi pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător Partidul Conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive democratice în ultimii patru ani de putere. Potrivit sondajelor, partidul Fidesz al lui Viktor Orban nu poate pierde, fiind creditat cu 46-51% din voturi, devansând cu mult alianţa de stânga care ar urma să obţină 21-31% din voturi. Partidul Jobbik (extremă dreapta), antisemit şi împotriva romilor, care şi-a schimbat imaginea cu un anumit succes, este creditat cu 15-21% din intenţiile de vot. "Sper că participarea va fi mare, pentru că acest lucru va facilita crearea unui guvern puternic", a declarat Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, după ce a votat la Budapesta, fără să facă alte comentarii. În ultima perioadă el a efectuat un "presing" în vederea mobilizării susţinătorilor, de teamă că aceştia ar putea considera victoria ca şi obţinută şi nu s-ar mai prezenta la vot. Aproximativ 8,2 milioane de alegători au fost chemaţi la urne pentru a alege 199 de deputaţi - printr-un scrutin într-un singur tur. Duminică după-amiaza participarea era de 45,02%, potrivit Comisiei electorale. Institutele mizează pe o participare de 62% în acest scrutin, inferioară celei din primul tur în alegerile din 2010 (64,3%).

Cei patru ani în care Viktor Orban a condus singur au polarizat societatea în această fostă ţară comunistă, membră a Uniunii Europene (UE) din 2004. Cu ajutorul celor peste 850 de legi adoptate fără dezbatere, de către o majoritate de două treimi în Parlament, partidul său a acaparat toate instituţiile puterii şi care asigură echilibrul în ţară, ca de exemplu, media, justiţia, dar şi economia şi cultura. Este vorba despre o preluare tentaculară a controlului, pe care nici manifestaţiile populare din perioada 2011-2012 şi nici îndemnurile la ordine din partea Bruxelles-ului nu au reuşit să o descurajeze, apreciază analiştii. Campania Fidesz s-a concentrat asupra reducerii populiste cu aproximativ 20% a preţurilor la energia de uz casnic începând din 2013, ceea ce condus la uitarea creşterii impozitelor în anii anteriori. Cel mai puternic om din ţară, necontestat în cadrul partidului său, şi-a atribuit, de asemenea, reluarea creşterii economice (1,2% în 2013), în pofida faptului că aceasta se bazează pe recoltele excepţionale obţinute în sectorul agricol. El şi-a lăudat lupta împotriva presupusei lăcomii a companiilor străine, supuse - cu excepţia constructorilor de automobile - la plata unor taxe dure. Investiţiile directe s-au prăbuşit, din acest motiv. Principala întrebare este dacă Fidesz va obţine sau nu, din nou, o "super-majoritate", subliniază politologii. Refacerea circumscripţiilor electorale în favoarea sa ar urma să uşureze acest rezultat. În 2010, partidul a obţinut 52,7% din voturile exprimate. "Sistemul electoral este injust (...). Este ca şi cum Fidesz ar avea de parcurs 100 de metri, iar opoziţia 400 de metri garduri", a declarat Gordon Bajnai. În cazul în care conservatorii nu reuşesc să mai obţină o majoritate de două treimi, dezbaterea va reapărea în viaţa politică ungurească, consideră politologii, care apreciază că este improbabil ca Jobbik să obţină un scor mai bun ca stânga. "Sunt sigur că Jobbik va crea o surpriză", a declarat liderul formaţiunii Gabor Vona, în vârstă de 35 de ani. Partidul, ale cărui "grupe de autoapărare" au terorizat în mai multe rânduri romi, defilând cu torţe în cartierele acestora, în ultimii ani, şi-a "îmblânzit" imaginea, renunţând la retorica rasistă, dar nu şi la poziţia împotriva acestei minorităţi. La Gyöngyös, la est de Budapesta, partidul său a distribuit duminică saci cu detergenţi multor romi din oraş, pe care era scris mesajul "Detergent Jobbik", urmat de sloganul de campanie "fie ca cel mai bun să câştige", şi "vom înălbi viaţa publică".

Foto: Viktor Orban

Taguri articol


12