Alegeri tensionate în PSD Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În clocot

Alegeri tensionate în PSD Constanța!

Politică 27 Iunie 2015 / 00:00 1960 accesări

Se ascut săbiile în filiala de la malul mării a PSD. Social democrații din municipiul Constanța, dar și de la nivelul județului vor trebui, în aceste zile, să-și aleagă structurile de conducere. Primii care care sunt chemați să-și desemneze președintele sunt membrii organizației municipale, care se vor întâlni, sâmbătă, la Casa de Cultură, în cadrul unei Conferințe Municipale de alegeri a PSD Constanța. În această filială, lucrurile sunt cât se poate de clare, deoarece există un singur candidat anunțat, susținut de toată lumea: Decebal Făgădău. Apoi, luni va veni și rândul membrilor organizației județene Constanța să aleagă noua structură de conducere. În acest caz, situația este complicată și, totodată, delicată, în condițiile în care, pe lângă faptul că nu se știe cine va candida pentru șefia organizației, există un război deschis între unii dintre membrii filialei județene a PSD și Nicușor Constantinescu, care a fost suspendat din partid până la organizarea Consiliului Județean al PSD, programat după Conferința Județeană de alegeri a PSD Constanța de luni.

LUPTĂ Bătălia dintre cele două tabere este deschisă și se duce cu toate armele. Pe de o parte, conducerea interimară a organizației județene Constanța a PSD, care a fost instalată după demisia lui Radu Mazăre din toate funcțiile deținute în partid și din calitatea de membru, s-a grăbit să organizeze alegerile pentru șefia filialei, în condițiile în care aceste alegeri ar fi trebuit, conform deciziei centrale a partidului, să se desfășoare după 15 august. Secretarul executiv Cristinel Dragomir a motivat această grabă spunând că s-a obținut o derogare de la conducerea centrală a partidului, pentru a elimina starea de interimat de la Constanța. De partea cealaltă, Constantinescu spune că devansarea alegerilor a fost făcută special pentru a-l împiedica să candideze la șefia organizației. „Vor să mă elimine din această competiţie şi este trist că se întâmplă aşa, deoarece, în democraţie, alegerile se câştigă în urma voturilor. Dacă le este frică de mine, invocă această suspendare a mea”, a punctat Constantinescu. El a spus că este dezgustat de ceea ce se întâmplă în PSD. „Maniera de trădare şi de lucru în lipsa preşedintelui PSD Constanţa, Radu Mazăre, şi a mea demonstrează caracterul unora. Las opinia publică să-i judece”, a spus Constantinescu, în urmă cu o săptămână. El a punctat faptul că va contesta decizia de suspendare din partid, iar dacă va fi cazul, va merge inclusiv în instanță.



12
Pagina a fost generata in 0.177 secunde