Alexandra Stan, îngrozită de ce a găsit la Spitalul Județean Constanța. Cum răspunde spitalul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alexandra Stan, îngrozită de ce a găsit la Spitalul Județean Constanța. Cum răspunde spitalul

Sănătate 07 Martie 2018 / 14:15 3697 accesări

Nu este pentru prima dată când pacienții sau rudele lor se plâng de condițiile mizere din spitalele din România. Din păcate, multe dintre cele relatate de oameni sunt realități crunte, cunoscute prea bine de absolut toată lumea, că vorbim de șefi de secții, manageri saupoliticieni. Sunt spitale care, din cauza bugetelor precare, nu pot face nimic pentru îmbunătățirea condițiilor. Trist este că, de multe ori, tabloul jalnic este completat și de atitudinea personalului medical. Este cât se poate de adevărat că sunt spitale unde banul face legea...

Cântăreața Alexandra Stan a postat pe rețeaua de socializare următorul mesaj care confirmă cele relatate anterior:

'Îmi iubesc țara și mă mândresc peste tot în lume cu faptul că sunt româncă, dar nu pot să înțeleg de ce noi între noi nu putem să ne respectam și să ne oferim tot ce este mai bun!

Din septembrie m-am mutat în Los Angeles pentru o perioadă, dar pentru mine acasă înseamnă #Romania. Acum am venit în țară din cauză că tatăl meu se afla în spital. Am fost să-l vizitez, să îi fiu alături și am rămas șocată de condițiile de la etajul 1, Secția Medicală 2, din cadrul Spitalului Județean Constanța.

Doamna doctor care are grijă de tatăl meu este deosebită și corectă, însă asistentele nu au vrut nici măcar să stea de vorbă cu mine când le-am atras atenția că trebuie schimbată branula. Ca să nu mai spun că pentru schimbarea cearșafului trebuie să le dai bani.

Mizerie, dezinteres și lipsă de respect față de pacienți. Asta am întâlnit. Eu cred, totuși, că putem mai mult de atât."

Într-o conferință de presă susținută astăzi, la ora 13.00, Directorul medical, Bogdan Obadă, a informat:

”Vreau să exprim un punct de vedere al spitalului vizavi de un articol apărut într-un ziar local în care se semnalează faptul că s-ar fi solicitat bani în cazul unui pacient internat pentru a i se schimba lenjeria de pat și alte aspecte vizavi de curățenie și de tot ce ține de dezinsecție și de activitatea din Secția Medicală 2.

În primul rând, ne-am simțit obligați să ne sesizăm și să facem o anchetă internă, să vedem despre ce este vorba. Am solicitat și punctul de vedere al medicului șef de secție și m-am simțit obligat să vorbesc și cu pacientul despre care este vorba șicare mi-a spus că nu există o astfel de situație. El nu a reclamat nimic și nu are nimic de reclamat. I-am spus că sunt interesat de orice aspect negativ care i s-a întâmplat pentru a-l putea remedia. Este primul pas și mi se pare normal. În principiu, actuala conducere este interesată de creșterea în permanență a calității actului medical și a siguranței pacientului. Este ideea centrală a tot ceea ce facem noi aici.

Pacientul mi-a spus că nu are nimic de reclamat. În ceea ce privește curățenia, ea se face la zi, dezinsecția se face la zi. Sunt secții renovate complet care sunt la standarde europene vizavi de infrastructură și tot ce ține de actul medical, și sunt secții care nu au fost complet renovate. Facem în continuare eforturi pentru ca calitatea actului medical să fie asigurată. Am schimbat uși în secțiile nerenovate, mobiliere, paturi.

Analizăm orice sesizare scrisă de orice fel din partea pacienților noștri. Ne interesează foarte mult să le oferim ceea ce ei își doresc. Nu a fost o sesizare scrisă. A fost un articol din presă de care am luat act. Analizăm orice cerere scrisă, vedem despre ce este vorbași îi dăm răspuns”.



12