Alexandra Stan susţine campania „Ajutăm Împreună”, a Arhiepiscopiei Tomisului şi Primăriei Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alexandra Stan susţine campania „Ajutăm Împreună”, a Arhiepiscopiei Tomisului şi Primăriei Constanţa
Social 29 Noiembrie 2019 / 18:34 335 accesări 0 comentarii

Cântăreaţa Alexandra Stan demarează campania „Ajutăm Împreună” alături de Arhiepiscopia Tomisului şi Primăria Constanţei, potrivit unui comunicat remis Telegraf.

”Alexandra Stan şi-a obişnuit fanii să le aducă bucurie prin muzica ei, însă acum, din dorinţa de a-şi ajuta comunitatea din judeţul în care s-a născut şi copilărit, cântăreaţa a unit instituţiile din Constanţa pentru campania umanitară «Ajutăm Împreună»”, se arată în comunicat.

Astfel, alături de Arhiepiscopia Tomisului şi Primăria Constanţei, Alexandra Stan face o invitaţie către toată lumea să se implice în ajutorarea unor familii nevoiaşe din mediul rural al judeţului Constanţa.

Pachetele vor ajunge înainte de Crăciun la peste 1.000 de familii defavorizate cu mulţi copii, la bătrâni şi la persoane singure neajutorate.

Pentru campania „Ajutăm Împreună”, Alexandra Stan are susţinerea mai multor artişti din portofoliul Universal Music, casa de discuri care o reprezintă pe artistă. Totodată, artista îşi invită fanii să ia parte la campania umanitară care aduce un zâmbet pe faţă celor mai puţin norocoşi. „Am fost impresionată când am auzit de iniţiativa părintelui Claudiu Banu de la Biserica Sf. Mare Mucenic Mina şi de rezultatele pe care le-a avut anul trecut prin campania umanitară. Ştiam că şi Primăria organizează astfel de acţiuni, aşa că m-am hotărât să unesc cele două entităţi şi să ajut la dezvoltarea campaniei «Ajutăm Împreună». Eu sunt norocoasă pentru viaţa pe care o am şi sunt recunoscătoare, iar pentru asta vreau să ofer o bucurie celor nevoiaşi. Şi mă bazez pe întreaga mea comunitate să mă susţină”, spune Alexanda Stan.

De la haine pentru copii, femei şi bărbaţi, la accesorii, până la alimente neperisabile, donaţiile sunt aşteptate în perioada 1-15 decembrie la parohiile din oraşele: Constanţa, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârşova, Ovidiu, Eforie, Negru Vodă, Techirghiol şi Cernavodă, cât şi la punctele de colectare din centrele comerciale din Constanţa.

Mai mult, persoanele care nu sunt din Constanţa, dar îşi doresc să participe la campania umanitară, pot trimite pachetele către punctele de colectare mai sus menţionate, se arată în comunicat.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1891 secunde