Alin Petrache este singurul candidat la președinția Federației Române de Rugby

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alin Petrache este singurul candidat la președinția Federației Române de Rugby

Sport 20 Ianuarie 2017 / 15:58 587 accesări
Alin Petrache va fi noul președinte al Federației Române de Rugby

Alin Petrache va fi noul președinte al Federației Române de Rugby

Fostul rugbyst Alin Petrache, în prezent director general al clubului CSM Bucureşti, este singurul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Rugby (FRR). Joi, Comisia de validare a candidaturilor pentru ocuparea funcțiilor în Biroul Federal al FRR s-a întrunit și a validat candidatura lui Alin Petrache pentru funcția de președinte, pentru mandatul 2017-2020. Mandatul actualului președinte, Haralambie Dumitraș, se încheie în luna februarie. Echipa naţională de rugby a României a încheiat anul 2016 pe locul 16 în clasamentul mondial, un loc mai sus decât poziţia pe care a terminat în 2015. „Stejarii” au câştigat 10 partide din cele 11 disputate.

Alin Petrache (40 de ani), fost căpitan al naţionalei de rugby, a mai fost președintele Federaţiei Române de Rugby în perioada 2009-2014, iar între 2014 şi 2016 a fost președinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, funcție din care a demisionat după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Pentru funcțiile de vicepreședinte al FRR au fost validate dosarele lui Haralambie Dumitraș, Călin Matei, Bogdan Marinescu și Mircea Copaci. Pentru funcția de membru în Biroul Federal vor candida Corneliu Negruț, Gihan Erdal Eserghep, Mihail Daniel Mitrea, Nicolae Manolache, Octavian Mădălin Bunoiu, Corneliu Ghenea și Paul Dorian Secuianu. Gihan Erdal Eserghep, președintele Asociației Județene de Rugby Constanța, este singurul constănțean care candidează la alegerile pentru forul de conducere al FRR.

Pentru posturile de membri din partea cluburilor de seniori și rugby feminin au fost validate dosarele lui Ștefan Demci și Bogdan Adrian Șaramet. Pentru funcţiile de membri din partea cluburilor de juniori și copii vor candida Nicolae Manolache și Marius Macra, iar ca reprezentant al AJR-urilor și AMRB singurul candidat este Ciprian Popa.

Candidații validați vor fi supuși votului Adunării Generale de Alegeri din data de 8 februarie.

Citește și:

Lotul naționalei României pentru primele meciuri din Rugby Europe Championship

România va debuta pe 11 februarie în Rugby Europe Championship



12