Amenzi de 1,2 milioane lei pentru nerespectarea legislaţiei mediului, în judeţul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi de 1,2 milioane lei pentru nerespectarea legislaţiei mediului, în judeţul Constanţa

Eveniment, Justiție 11 Iunie 2021 / 09:02 1397 accesări

Zeci de amenzi în valoare totală de peste 1,2 milioane de lei pentru abateri de la legislaţia privind protecţia mediului au fost aplicate în judeţul Constanţa în ultima săptămână iar activitatea a trei companii a fost suspendată, a informat, joi, şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu.

"În ultima săptămâna au fost 53 de controale, 55 de contravenţii, peste 1,2 milioane de lei cuantum amenzi. Avem două sesizări penale, suspendarea activităţii la trei companii, propuneri de sistare la alte câteva companii. Apare şi partea de inedit, transfer deşeuri ilegale, am trimis înapoi spre Olanda şi Bulgaria, din fericire, peste 1.000 de tone de deşeuri. Este o presiune permanentă pe graniţele României din cauza faptului că Europa are un supraplin în depozite şi în instalaţiile de sortare, iar drumurile spre Asia s-au închis", a spus Berceanu, într-o conferinţă de presă.


Printre neregulile constatate sunt depozitări ilegale de deşeuri, lipsa autorizaţiilor de mediu la agenţi economici, incendieri de deşeuri.

"În tot judeţul am găsit nereguli la depozitările de deşeuri, lipsa unor autorizaţii de mediu în funcţionarea unor agenţi comerciali, depozitări şi incendieri de deşeuri. Am mai intrat peste agenţi comerciali care pregăteau pentru incendiere diferite materiale. La locul respectiv erau urme vizibile, clare, de incendiere, în trecut. Unii dintre ei poate îngropau deşeuri", a afirmat Berceanu.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2345 secunde