Amenzi de 6.000 de lei pentru societățile care vând alcool minorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect: Amenzi de 6.000 de lei pentru societățile care vând alcool minorilor
Politică 17 Noiembrie 2019 / 19:59 202 accesări 0 comentarii

Deputatul Gigel Ştirbu a depus la Senat un proiect care prevede sancţiunii de la 3.000 la 6.000 de lei pentru magazinele sau localurile care vând băuturi alcoolice minorilor. În cazul repetării faptei, activitatea magazinului sau a localului va fi suspendată între 10 şi 30 de zile. Propunerea legislativă a liberalului vizează modificarea şi completarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Astfel, comercializarea în magazine, cât şi oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice minorilor de către unităţile autorizate să le comercializeze va fi sancţionată cu amenzi între 3.000 şi 6.000 de lei, potrivit proiectului de lege. Conform legii în vigoare, acelaşi cuatum de amendă este prevăzut şi pentru „neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de agrement pe care le conduc, precum şi refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea”. Tot între 3.000 şi 6.000 lei primesc şi cei care împiedică sub orice formă organele care asigură ordinea publică să îşi îndeplinească „obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”, conform legii în vigoare.

În cazul repetării contravenţiilor pentru „servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi în afara acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispoziţiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare”, este luată măsura suspendării activităţii magazinului sau localului public respectiv pentru o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile. O astfel de măsură a suspendării activităţii, conform legii în vigoare, se aplică dacă se constată „servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2353 secunde